Filmul reuseste sa descrie foarte realist un cuplu in care nimic profund nu ii leagă pe cei doi. Sunt doar doi parteneri care traiesc in aceeasi casa, au doi copii impreună, isi mai definesc cate un scop extern comun si se mai cearta ca intre soti. In rest nici un moment de intimitate, nimic personal in toata relatia decat ura impersonala si pasiune teatrala.
Cei doi se cred foarte speciali și considera ca traiesc in mijlocul unor oameni total neinteresanți. El nu stie care este adevaratul lui talent dar banuieste ca are unul deoarece nu este posibil sa fie sortit unei vieti atat de neinteresante. Ea crede ca este actrita dar nu are succes in piesele in care reuseste sa prinda cate un rol.
Amandoi au senzatia ca au pierdut sansa de a face ceva special pentru ca s-au casatorit, au avut copii și el a fost nevoit sa isi ia o slujba care il plictiseste ingrozitor. Desigur rationamentul este just, viata lor s-a schimbat deoarece responsabilitatile asumate i-au impiedicat sa incerce sa isi urmeze visele.
Ceea ce frapeaza este imposibilitatea celor doi de a se defini fara sa foloseasca spectatori. Cand vorbesc doar despre ei sunt goi și teribil de previzibili. De exemplu el considera ca s-a simtit viu doar cand a pornit la lupta pe front, iar pentru ea momentul de traire maxima a fost cand a făcut dragoste cu el. Deci moartea si sexul e tot ce ii face sa se simta vii, destul de greu sa iti construiesti o viata pe asa ceva.
Prin urmare trebuiau sa gaseasca ceva care sa ii faca sa traiasca si cum in interior e ceata, ce mai ramane sunt spectatorii. Deci cei doi eroi ai nostrii isi construiesc o imagine publica de non-conformisti si se bucura teribil ca par mai destepti decat toti ceilalti. In fapt nu fac decat sa minta mai bine decat altii...
Ironia situatiei este ca cei doi sunt niste tipi total neinteresanti, previzibili și monotoni. Cata vreme au jucat dupa reguli, au reusit sa obtina o casa, o masina, slujba si doi copii. Ar putea fi fericiti daca ar reuși sa nu se mai simta speciali si implicit nefericiti ca au o viata ca toți ceilalți.
Desigur, cei doi reusesc sa isi faca viata un calvar deoarece el este un las incapabil sa iasa din monotonia vieții si pentru ca ea este nerealista și își doreste lucruri imposibile.
In acest moment ea are o idee salvatoare: sa plece la Paris unde ea va obține o slujba și el va avea timp sa se gandeasca ce vrea sa faca. Partea cea mai buna a planului este ca toti ceilalți isi manifesta invidia fata de norocosii care vor pleca in Europa si vor avea o viata atat de interesanta. Aceasta reactie pare sa dea valoare planului... Cei doi au descoperit un scop comun care le oferă o imagine publica ”cool” și prin urmare sunt fericiti.
Filmul nu este povestea celor doi care se arunca in necunoscut si debarca cu arme, bagaje și iluzii la Paris, ci a dezertarii lui de la aceasta fuga pentru o slujba mai bine platita. Decizia este pentru ea de nesuportat dar nu va incerca in nici un fel sa isi urmeze visul pe cont propriu. Ea dorește ca altcineva sa ii dea visul ei, toate esecurile sunt din vina responsabilitatilor pe care le are dar nu le vrea sau din vina oamenilor lasi si neinteresanti alaturi de care traiește.
In final ea reuseste sa faca si ultimul pas spre nebunie incercand sa inlature toate obstacolele din cale; reuseste sa nu infrunte momentul in care ar fi trebuit sa accepte ca este la fel de comuna ca toți ceilalti.
El ramane cu slujba cea noua si cu toate responsabilitatile. Desigur va avea o viata monotona, cam la fel cu cea a tatălui sau. Este posibil ca un film despre aceasta viata sa fie mai interesant...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu