miercuri, 4 aprilie 2012

Taxi Driver în București (II)

Taxi din Berceni în Aviatorilor, la Unirii începe o discuție pe stație între un alt taximetrist și dispecerat despre o biserică de pe Magheru.Taximetristul meu zice:
- Despre ce biserică de pe Magheru vorbesc aici? Că nu există…
- Ba cred că da… Era una, lângă Institutul Italian… E o biserică catolică acolo, știu sigur, pentru că atunci când a venit Papa in vizită s-a oprit acolo!
- Da? Papa e catolic?

- Da…

Jur, dialogul a avut loc exact așa. Singurul meu regret e că nu l-am întrebat daca dânsul este catolic sau ortodox. Mă întreb dacă știa raspunsul la întrebarea asta sau dacă el crede sincer că are aceeași religie cu Papa. Oricum exemplul este elocvent pentru superficialitatea cu care biserica ortodoxă îndoctrinează în școli. Pai cum să nu știe orice om că el și Papa au religii diferite, că doar a noastră e corectă și a lui nu… Să trăiască omul cu impresia că Papa e un tip simpatic? Nu domnule, tipul e un catolic.

luni, 2 aprilie 2012

In Germania sucul de struguri este incorect gramatical

- Cum se spune la STRUGURE?
- WEINTRAUBE
- Ce înseamnă TRAUBE?
- CIORCHINE
- Aha… Deci STRUGURE se zice CIORCHINE DE VIN?
- Da!
- Nu e puțin pe dos? E ca și cum MĂRUL s-ar numi SFERĂ DE SUC DE MERE!
- Da, exact…
- Sucul de struguri este legal?
- Da… Deși e o risipă să faci suc de struguri și nu vin. Strici strugurii degeaba.
- Aha, deci sucul de struguri e imoral și incorect gramatical!
- Da, subscriu în totalitate.
- Asta înseamnă că întâi a fost vinul și apoi strugurele?
- Probabil că în urma raidurilor repetate la vecinii francezi vinul a devenit foarte cunoscut și apreciat. După o vreme, probabil datorită unei discuții la beție, au aflat si germanii cum se produce vinul. Și normal ca strugurele nu se putea numi decât așa.
- Păi da, strugurele nu merită un cuvânt original…
- Poate că merită, dar trebuie să îți duci aminte de el și la beție.
- Auzi, dar nu era berea băutura tradițională? Ce e cu tradarea asta? De unde atâta pasiune pentru vin?
- Vinul e băutura tradițională a francezilor și cearta cu francezii e o pasiune!
- Asta explică totul!
- Da!

miercuri, 28 martie 2012

Gramatică abisală

În general comentariile de pe site-uri sunt glume proaste. Mai ales dacă nu există moderare. Poti afla din ele cam ce gânduri îngrozitoare și logică subredă au câte unii în cap. Asta dacă autorul nu înjură direct și chiar se chinuie sa spună ceva. Uneori felul în care autorii comentariilor asasinează gramatica limbii lor materne te face să te întrebi cam ce slujbe or avea de stau în fața unui calculator așa analfabeți cum sunt. Banuiesc ca nu au slujbe, sunt studenti pe la fabrici de diplome, freacă menta prin administrația publică sau au un servici unde nu sunt puși niciodată în situația de a scrie ceva. Nu cred că oamenii aceștia se întreabă vreodată dacă au scris ceva corect sau nu. O fi pentru că au impresia că mesajul pe care vor să îl transmită e prea valoros pentru a se încurca în detalii de exprimare.

Construcția revolutionară  “m-ai sunt șanse“ poate fi produsă doar dacă crezi că “mai“ trebuie scris cu cratimă tot timpul sau tot timpul când se află în fața unui verb. Altfel nu îmi explic cum a ajuns “a fi“ să aibe perfectul de forma “ai sunt“ si nu înteleg unde intră diateza reflexivă în toată afacerea. Oricine ar avea o mică idee despre pronume si verb ar putea sa iși dea seama ca nu trebuie să folosească cratima. Desigur, faptul ca această minunată construcție apare în fraza: “Inseamna ca Romania nu e pierduta, m-ai sunt sanse.“ este o ironie neintenționată dar stă marturie că gramatica limbii române nu prea are noroc. Câte șanse are România rămâne să mai vedem….

Avem de asemenea expresia “mulțumesc ca a-ți înființat acest post de radio“ care sugerează că autorii au înființat postul de radio doar pentru ei si chiar si așa pronumele e greșit. Poate vrea să spună ca cineva a înființat un post de radio doar pentru el? Cam ilogic, dar ce poți să știi ce pasiuni mai au cate unii, să emită doar ei pentru ei. Deși asta ar putea fi o culme a marketingului, să faci un post de radio cu emisiuni atât de personalizate încât doar o persoană să aleagă să îl asculte.

Poeții profită si ei, ca noi toți, de noile tehnologii și se exprimă în mediul digital, mediu care se știe ca este foarte ofertant…. Este doar o încercare timidă de a vorbi despre poeți, nu pot să am pretenția de a mă apropia de măreția poetului. De exemplu avem un poet care ne explică cum s-a apucat de poezie: “După [un eveniment anume] am simţit anumite trăiri şi nevoia de a scrie“.
În acest punct cititorul se întreabă cum e posibil ca un poet să se refere la sentimentele lui cu sintagma “anumite trăiri“…. Păi ești poet frate, sentimentele tale sunt pâinea și cuțitul tău.  Trebuie să ai nuanțe aici, nu să le bagi pe toate în aceeași oală. Nu vorbești despre castraveți, vorbești despre sentimentele tale de poet. Folosește si tu o metafora acolo. Nu “anumite sentimente“.
Spre nenorocul cititorului, poetul o dă și pe metafore, moment în care cititorul regretă ca nu s-a mulțumit cu trăirile acelea vagi. Poetul zice așa “Dorinţa de a depăşi prin scris lanţurile robiei temporalităţii şi spaţiale m-a determinat să mă apuc de scris“. Poetul zice și cititorul are probleme să înteleagă ce e cu robia spațială. O fi ceva SF, de poeți SF nu s-a auzit încă dar o fi un nou trend… Totuși la așa gramatică cititorul își permite niște dubii că poetul percepe robia timpului și a spațiului.

Cred ca a scrie în halul asta are o consecință neprevăzută, iți dă impresia că gânești mai repede decat poți scrie. Or asta, oricine știe, asta e un semn de inteligență. Asta da mecanism de autoamagire!

miercuri, 4 ianuarie 2012

Prada

die_beute
Photo - Paul Flora – Die Beute


1. Se da o fosta colega de servici. Am lucrat impreuna cam 5 luni, nu am discutat niciodata lucruri personale. I-am vazut prietenul intr-un restaurant la masa vecina, noi luam masa in grup vis-a-vis de birou in pauza de masa. Ei nu au zis nici macar “salut”. Ok, ea pleaca de la acel job, eu de asemenea. Si intr-o zi, dupa vreo 8 luni, desi nu discutasem pe messenger dupa terminarea proiectului ma trezesc ca ma abordeaza.
- Buna, ce faci?
- Bine, tu?
- Bine, ma marit.
Deci asa direct. Acuma ma intreb si eu care e scopul unei astfel de conversatii. Daca te mariti trebuie sa abordezi pe toti cunoscutii sa le spui? Daca eram un fost prieten puteam intelege, dar asa? Le spui ca nu te poti abtine de fericire, le zici ca sa priceapa toti prostii ca ti-ai schimbat statutul social, trebuie sa vorbeasca de acuma cu tine cu “domana”? E o intrecere pe undeva, incerca sa imi zica ca se marita inaintea mea?
Dupa ce m-am adunat de sub birou pe unde imi cazusera dintii ii bag mesajul preingregistrat pentru astfel de ocazii:
- Felicitari! Casa de piatra!
Inca mai speram ca vrea ceva de la mine.
- Da, au venit parintii lui si m-au cerut oficial de Craciun.
Am citit mesajul de 2 ori, ma gandeam ca poate nu am priceput din prima. Si restul de dinti mi-au cazut sub birou. Mi-am adus aminte de cum arata prietenul, omul avea o scuza, parea genul care nu face lucruri importante decat de mana cu parintii dar sa zicem ca sunt rautacioasa la faza asta. Totusi, ce vrea sa imi transmita persoana? Care e mesajul? Ce ar trebui eu sa fac ca au cerut-o parintii tipului oficial.
Apoi m-am gandit ce ar face mama daca ar venii unii in vizita si i-ar cere mana mea. Sigur ar juca piesa pana la capat, dar sunt convinsa ca primul gand ari fi: “Cu fica-mea ati vorbit? Ca nu as vrea sa va spun ceva si apoi sa ne trezim cu vreo problema…”
In final, pentru a imi pastra ramasita de sanatate mentala pe care o posed, am ales sa inteleg ca parintii tipului au venit la o bauta cu parintii ei in preajma Craciunului. Ambele familii au baut in cinstea (sau ca sa isi innece amarul) ca vor deveni rude prina alianta.
- Super :)
Si discutia a continuat, s-a dovedit ca persoana nu vroia nimic de la mine, de atunci nu am mai vorbit niciodata de messenger. Au trecut 2 ani.

2. Se da o fosta colega de generala, ultima data ne-am vazut acum 5 ani pe strada si am discutat 15 minute. Singura intalnire in mai mult de 20 de ani. Si ma trezesc ca vrea sa fim prietene pe Facebook. Ok, sa fim. Dupa cateva zile ma prinde pe chat-ul de pe Facebook.
- Buna, ce faci?
- Bine, tu?
- Vai ce bine imi pare ca te-am prins.
Oh, cat ador sa mi se spuna minciuni. Sunt convinsa ca nu putea sa stea ca nu vorbea cu mine.
- :). Ce mai faci?
- Uite sunt ocupata, la sfarsitul lunii ma marit in Portugalia.
Eu inteleg de aici ca nu e important cu cine se marita (femeie, barbat,  maimuta) accentul cade pe Portugalia. Frate, e un pas mai sus de oricine se marita in Romania. Dar cum poti sa nu iti dai seama ca esti penibila? Cum mama dracu sa raspunzi la “ce faci” cu “ma marit in Portugalia”? Zi si tu in prima faza ca te mariti. Poti desigur sa dai peste careva care nu te intreaba cu cine (ca presupune ca te mariti cu un barbat in Romania) dar trebuie sa iti asumi acest risc. Daca nu te intreaba nu ai ocazia sa ii zici ca te mariti in Portugalia.
Bun, dupa un “hai sa mori tu” spus printe dinti bag mesajul preinregistrat pentru astfel de ocazii:
- Felicitari! Casa de piatra!
- Multumesc. Tu ce faci?
Adica tu ce faci draga in timp ce eu reusesc sa ma marit in Portugalia? Eh, nu prea rau, si eu ocupata cu diverse. Bine ca nu sunt singura si nesigura pe mine ca probabil ar fi reusit sa ma enerveze. Ii dezvalui persoanei ca am si eu o Portugalie pe undeva prin Alpi. Bun, cum conversatia devenise probabil neinteresanta, ne intoarcem la event-ul major al discutiei. Sau cu alte cuvinte, nu fusese suficient de penibila, mai trebuia sa adauge cate ceva:
- Da si am mari emotii.
- Eh, sunt normale in situatia asta.
Aici am gresit, m-am gandit la o situatie normala. Or clar nu era cazul. Aici avem o situatie anormala as zice eu.
- Da, nu stiu daca o sa fie ok rochia de mireasa. Este mai deosebita si nu stiu ce o sa zica lumea.
Deci persoana este o deosebita. O neinteleasa. Si-a asumat riscul sa isi faca o rochie de mireasa speciala (asa cum e ea) care o reprezinta dar ii e teama ca lumea nu va intelege. Pentru ca, vedeti dumneavoastra, putina lume poate intelege o persoana asa speciala. Situatia e asa de speciala incat dupa ce termin de ras nu pot decat sa bag un cliseu:
- Lasa, nu conteaza ce zice lumea. Important e sa iti placa tie.
etc, etc.

Bun, acum eu nu pricep o treaba, de ce sunt asa stresate unele tipe sa zica la toata lumea ca se marita? Vorbim despre oameni pe care nu ii cunosc asa de bine incat sa ii invite la nunta si vorbim despre discutii neprovocate. Oare ce isi imagineaza o astfel de viitoare doamna ca vor crede cunostintele respective? Vor sa isi arate fericirea sau sa provoace invidie? Pentru mine e un mister.
Plus ca nu inteleg ce e asa special ca te mariti? Multa lume o face, nu e asa neobisnuit.