miercuri, 9 martie 2011

Paradox de paradox

demostration
Photo – Paul Flora – Demonstration


- Eu nu ma duc in vacanta in Turcia. E plin de romani. Stiu eu un loc in X unde nu sunt romani. Nu suport sa imi fac vacanta unde sunt romani.
Aha, super interesant, dar si TU esti roman. Deci oricum ai face o sa iti faci vacanta cu cel putin un roman. Considerand ca te duci cu familia, cu mai multi romani. Oare cam cat timp de gandire iti trebuie ca sa realizezi ca ce spui tu e cel putin paradoxal? Deci toti romanii sunt naspa mai putin TU? Tu esti mai civilizat si mai agreabil decat toti romanii? Si toti strainii sunt mai civilizati si mai agreabili decat orice roman?
Acuma, cam cat contact ai cu oamenii in vacanta? Intri in vorba cu vecinul de masa la restaurant? Cu vecinul de camera? Cu oamenii de pe plaja? Nu. Oamenii cu care ai tu treaba sunt platiti sa ofere servicii. Deci isi fac treaba. Deci tu preferi sa te duci in vacanta si sa stai langa straini desi nu intri in contact cu ei. Pur si simplu STAI langa ei si e mai bine decat sa STAI langa romani.
Deci esti in vacanta si ai ghinion, auzi pe cineva vorbind romaneste pe langa tine. In acelasi restaurant de exemplu. Ce faci? Pai te feresti sa vorbesti si tu romaneste. De ce? Iti e teama ca o sa vina la tine si o sa te pupe pe gura de bucurie ca a intalnit un alt roman? Ce o sa iti faca? Daca aude un strain ca vorbesti alta limba si te intreaba care si tu ii spui si el se uita urat la tine iti convine? Sau iti bagi capul intre umeri spasit si recunosti ca toti romanii sunt necivilizati si oribili mai putin TU?
Daca ii spui unui roman ca tu nu iti petreci vacantele unde sunt romani ala o sa aibe impresia ca esti un om politicos? Sau o sa considere ca il consideri nedemn sa stea in acelasi oras cu tine cand esti tu in vacanta doar pentru ca e roman. Nu ca ti-ar fi facut ceva.
Daca spui unui strain ca tu nu iti petreci vacantele unde sunt romani ala o sa vrea sa isi petreaca vacanta in acelasi loc cu tine?
Cand spui asta sfatuiesti pe oricine sa nu isi petreaca vacanta cu tine? Adica sa punem mana de la mana si sa te trimitem pe luna? Sau cu satelitul? 

luni, 7 martie 2011

Teatrul adevarat

Ma trezesc sambata dimineata la o ora indecenta, ma sui mormaind in masina, fac  efortul sa conduc, eu sofer de duminica, parchez langa Teatrul National in parcarea taximetristilor. Cobor, un taximetrist se uita urat la mine si ma intreaba ce fac. Imi iau fata de ingeras peste fata de om terminat de somn si imi cer scuze ca ma grabesc si revin in 15 minute. Taximetristul ma lasa in pace. Bun. Ajung la Teatrul National si gasesc o coada. Normal. Dupa ceva vreme reusesc sa iau bilete la Barrymore, randul 2 pe mijloc. Ma duc acasa si ma culc la loc.
Mergem la teatru. Dupa cum spuneam randul 2. Aproape sa inceapa spectacolul intra in sala cei care nu au locuri si stau pe scari. Multi dintre ei isi lasa gentile si hainele in spatele sarii. Vine Barrymore si incepe piesa. Este povestea unui actor american care fusese genial dar nu mai poate sa joace pentru ca a imbatranit si bea prea mult. Piesa e in mare parte un monolog.
Dupa o vreme incep sa ma intreb daca Barrymore joaca ca e beat sau chiar e beat. Ma gandesc ca e imposibil sa fie beat dar chiar parea beat. Uit insa de dilema mea, Barrymore rade, danseaza, plange, mai rade. In momentul cand Barrymore ne povestea ceva tragic despre famile, cand statea intr-un colt al scenei si isi scotea machiajul dupa ce “jucase”, actorul din el isi termina treaba si Barrymore rememora un moment tragic. Ei bine, suspans, suna un mobil. Mobilul era in spatele scenei, stapana mobilului pe scari in primul rand, a durat ceva pana sa ajunga la mobil. Barrymore trebuie sa se opreasca pentru ca telefonul suna prea mult. Si intre doua beep-uri, fara ca cel de pe scena sa se miste un singur pas, cat si-a intors capul catre sala, Barrymore a disparut si a ramas Stefan Iordache. Imi e imposibil sa spun ce a facut, dar Barrymore a disparut. Absolut incredibil cum a iesit din personaj, asa am realizat ca vedeam mai devreme pe Barrymore, cel lucrat din zeci de gesturi si din zeci de expresii ale fetei, imperceptibile individual dar care construiau un personaj. Acest moment, cand a cazut masca m-a facut sa vad masca. A fost cel mai bun moment de teatru pe care l-am vazut vreodata.
Stefan Iordache nu a spus nimic, cand intr-un tarziu telefonul a incetat sa sune, si-a intors din nou privirea de la sala, a stat un moment pe ganduri si apoi Barrymore a revenit. Dupa cateva momente iar mi se parea beat :)
Am vazut dupa un an aceeasi piesa la Bulandra cu alt actor, alta regie. Mi-a fost imposibil sa vad altceva decat o piesa proasta si nereusita. Nu stiu daca a fost asa, insa acesta nu era Barrymore pe care imi spusese mie intr-o seara cateva povesti din viata lui. Era un tip care nu dansa, nu radea, nu plangea, spunea doar aceleasi povesti pe un ton relativ monoton. Statea pe un scaun de bar in mijlocul scenei si parca se juca cu o umbrela. Sau umbrela era din cealalta piesa?

vineri, 4 martie 2011

Logica masculina si povestile pentru copii

- Dar tu de ce nu stii cum ii cheama pe nepotii lui Donald Duck? Ce povesti citeai cand erai mica?
- Era comunism. Donald Duck era o imagine a capitalistilor degradati. Comunistii adevarati, soimi ai patriei, resping simbolurile capitaliste de genul asta.
- Donald Duck e o rata. Ce treaba au soimii aici?
- Pai intai erai soim al patriei, apoi pionier, apoi utcist si apoi intrai in campul muncii.
- Aha.
- Eu am ratat faza cu soimii ca nu am fost la gradinita, am fost insa pionier. O idiotenie totala, cantece patriotice si demagogie. Deci fara Donald Duck.
- Aha,
- Iti pot spune insa o poveste din copilarie pe care nu am inteles-o niciodata. Era ceva cu o printesa si un bob de mazare. Cica ajunge printesa la un castel, sa se marite cu printul sau asa ceva. Oricum, este supusa la o proba ca sa dovedeasca daca e o printesa adevarata. Si testul consta in a pune un bob de mazare sub o saltea si daca printesa simte bobul de mazare atunci e printesa cu adevarat. De sange albastru si tot asa. Ei bine, printesa se trezeste de mai multe ori pe timpul noptii, tot cere saltele dar si sub 8 saltele simtea bobul ala de mazare si nu putea sa doarma. Dimineata o declara aia printesa cu adevarat si se marita cu printul. Dar eu nu am inteles de ce esti printesa doar daca simti bobul ala de mazare. Nu inteleg conexiunea.
Schatzi se gandeste adanc cateva momente si vine cu solutia:
- Eu cred ca printul o avea foarte mica si ii trebuia o nevasta care sa fie foarte sensibila ca sa simta si ea ceva.
Da, deci a venit omul cu solutia, nu poti sa il acuzi ca nu a incercat… Am nevoie de cateva momente sa imi recuperez dintii de pe jos.
- Auzi, tu te gandesti la sex in timp ce eu iti spun povesti pentru copii? A avut loc un scurt-circuit? Circuitele tale logice au facut atingere cu circuitele pentru adulti? Si asa ai venit cu idei din astea? Mie nu mi-ar fi venit niciodata o astfel de idee….
- Pai daca nu te gandesti logic :)

marți, 1 martie 2011

Cum mi-am luat un compliment peste ochi

Relatia de cuplu este complexa zic unii. Aceasta este cu atat mai complexa daca naivii participanti comunica intr-o limba straina pentru amandoi. Se intampla lucruri ciudate, cand il auzi pe celalalt vorbind limba materna ai impresia ca e foarte diferit, cand zici si tu cate ceva ti se pare ca suna ca intr-un film prost, ca de, in general ai auzit chestia aia doar in filme proaste. Deci m-am gandit sa aprofundez limba germana, desi faptul ca eu si viitoarea posibila soacra vorbim limbi diferite simplifica ecuatia destul de elegant. Deci, primele sarbatori de iarna petrecute impreuna, parintii vorbesc alta limba deci ii vizitam scurt. Fluturasi in stomac, bla bla bla.

Imi cumparasem o carte cu Donald Duck gandindu-ma ca ar trebui sa inteleg si eu cate ceva. Si citeam linistita din comic book si nu intelegeam nimic. Trec la urmatoarea poveste, tot asa. Ma gandesc totusi sa o iau incet cu rabdare poate inteleg totusi ceva. Ma uitam la poze si citeam, pozele nu ajutau atat de mult pe cat imi imaginasem eu. Donald discuta cu bunicul nepotilor lui despre tipul pe care urmau sa il viziteze la castel. Lunga discutie. In principiu pareau ca discuta despre Schmuckstück. Hmm… Intreb pe Schatzi:
- Draga, ce inseamna “Schmuckstück”
- Tu esti Schmuckstück
Omul a zis-o pe un ton afectuos care in contextul dat mie mi s-a sunat a ton intelegator si rabdator folosit pentru a discuta cu oamenii mai saraci cu duhul. Ma mai uit pe poze, astia discutau despre Schmuckstück in prea multe contexte ca sa ma prind ce dracu inseamna. Sa il ia, sa il duca, sa nu il vada altcineva, sa il caute….
- Da? intreb eu
- Da, zice Schatzi tot un zambet
Ma mai uit pe poze, deci in germana astia compun cuvinte, Stück inseamna bucata, deci bucata de ceva. SchMUCkstück. Hm… bucata de muc?
- Asta inseamna bucata de ceva. Zi ce inseamna Schmuck
- Tu ce crezi?
Bun, caut in google translate, ma chinui sa gasesc caractere speciale, si, emotie, inseamna “gem”. In engleza zic. Dar pana sa imi dau seama in ce limba traduc ma enervez:
- Adica eu sunt marmelada?
- De ce esti marmelada?
- Pai asa imi traduce aici.
Vine Schatzi sa se uite si el. O ia metodic, observa ca traduc in engleza, imi spune pe larg care e problema si ce as putea sa fac sa o rezolv. Tipic barbatesc. In final ma prind si eu ca Schmuckstück inseamna bijuterie si realizez ca fusese un compliment spontan. Ce sa mai fac acum, momentul trecuse.
- Aha acuma inteleg. Ce fel de bijuterie?
- Ceva complicat si ciudat…. Ceva abstract.
- Aha, deci sunt abstract de ciudata, lucru care ma face complicata.
- Da… cam asa ceva
- Aha, bine… stai sa vad ce mai face Donald asta, este foarte concreta rata, poate ma ajuta cu partea mea abstracta….

vineri, 18 februarie 2011

Fantome stafidite la opera

Am fost la un spectacol de opera. Recunosc, a fost vina mea, m-am dus la un teatru de provincie. Nu am avut de unde sa stiu, credeam ca o sa fie bine… Spectacolul pe scena a fost frumos. Mai fusesem la concerte simfonice in aceeasi provincie dar nimic nu m-a pregatit pentru o seara la opera. Cum as fi putut sa banuiesc ca ies toate fantomele stafidite din scorburile unde stau ele de obicei si vin la opera? Cum as fi putut… cum as fi putut?
Am fost la opera dupa cum spuneam si eram stresata pentru ca pantofii nu se potriveau cu rochia. Era prea frig afara si m-am gandit ca decat sa mor de frig mai bine sa se uite lumea ciudat la mine. Si ma asez confortabil pe scaun si dupa o vreme se aseaza in fata mea 2 … doamne sa spunem. Peggy Bundy si prietena ei.
Peggy avea parul falnic tapat. Lucru cam neplacut pentru mine care stateam in spatele dansei, insa am avut o sansa nesperata deoarece Peggy dupa ce se tapase trasese un pui de somn pe partea dreapta si avea parul plat pe partea aia. In rest Peggy venise cum statea pe canapea in film, bluza leopard, centrua neagra peste bluza si niste pantaloni negrii.
Prietena lui Peggy era insa devastatoare. Sa ii spunem stafida, genul pentru care s-a inventat zicala “din spate liceu, din fata muzeu”. Imi imaginez ca in capul stafidei trebuie sa fi avut loc un razboi intre neuroni. Erau unii constienti ca stafida are o varsta relativ venerabila, ceilalti ramoliti credeau ca stafida are 20 de ani. In acest razboi logica a fost invinsa, ucisa si aruncata la caini. Imi imaginez ca neuronii invinsi spuneau, cu ultima suflare inainte de moarte, lucruri de genul:
- daca ai pe mana mai mult de 50% din suprafata pete de batranete, nu iti pune o rochie cu umerii goi chiar daca ai o silueta onorabila
- la peste 50 de ani nu e o idee prea buna sa iti pui o rochie la care nu poti purta sutien pentru ca sanii o sa atarne dizgratios
- daca totusi tineti sa purtati o rochie fara umeri luati-va un sal care sa va acopere umerii, sau macar nu va luati o rochie cu urme de sclipici din cel mai prost material posibil
- daca totusi purtati o rochie neagra, mulata, fara umeri si cu sclipici, nu va puneti bratara de margele PESTE maneca rochiei
- daca nu vreti sa va luati un sal nu este necesar sa va puneti peste rochie o alta rochie mai scurta formata din margele albe pe ata alba. Aceasta noua rochie nu va acopera umerii si margelele sunt din PLASTIC, unele chiar lipsesc. Asta se VEDE.
- daca tineti neaparat sa purtati cele 2 rochii nu va luati geanta imensa cu care mergeati la servici.
- este bine la varsta dumneavoastra sa nu va faceti parul scurt in dungi alb-murdar si negru. Este o diferenta intre suvite si dungi, suvitele sunt mai discrete si exista o culoare predominanta. A va vopsi parul in egala masura in alb si negru nu inseamna ca v-ati facut suvite.
- daca totusi tineti sa aveti dungi in loc de par, nu va dati cu cel mai ROZ ruj pe care il gasiti in magazin
- daca totusi tineti sa va dati cu ruj roz, EPILATI-VA mustata
- daca tineti sa aveti ruj pe mustanta, nu e necesar ca exact cand se stinge lumina la primul act si dupa pauza la actul 3, sa va scoateti rujul roz din poseta imensa si sa va refaceti machiajul de pe mustata.
- si ar fi mai bine sa nu chicotiti atata in timpul spectacolului ca nu e comedie.
Si in pauza, vrand sa scap de privelistea devastatoare a celor 2 stafide zic sa merg sa iau ceva de baut. Si cand ma uitam pe unde e bufetul, imi cade privirea pe o alta stafida. Parca era Holloween,  iesisera toti din scorburi. Domnul in cauza avea o chelie impunatoare, terminandu-se cu putin inaintea urechilor si cu 3 degete inainte sa inceapa gatul. Si avea domnul o coada de cal lunga si alba. Desigur imbracat in blugi si cu o camasa in carouri ca asa vine un hippie care se respecta la opera.
Pentru restul timpului cat am mai stat la opera m-am uitat doar la pantofi si pe scena. A fost mai bine…

marți, 15 februarie 2011

Programatorii si divele

Corporatistii sunt vazuti ca o adunatura de robotei indoctrinati. Exista o specie de corporatisti care au ratat indoctrinarea deoarece ei traiesc putin in alta lume unde intoctrinarea ajunge mai greu. Acestia sunt programatorii corporatisti. Ii puteti recunoaste usor, ei au privirea usor pierduta si ofera dialoguri de genul:
- Ai vazut “Inception”? Cum e?
- E bun, mi-a placut. E ca un apel de functie recursiva.
sau
- Cum te descurci cu fiica ta de 2 saptamani?
- Bine, e sanatoasa, mai plange putin noaptea dar nu prea rau. In rest nu prea stiu ce sa zic, nu e prea interactiva.


Deci 3 astfel de programatori P1, P2 si P3 se duc la masa. Normal un local cu autoservire plin de corporatisti. P1 termina repede de ales mancarea si incearca sa gaseasca un loc la masa. Se uita prima data neatenta si vede doar o masa pe jumatate libera la care stateau doua corporatiste, una blonda si voluminoasa, una bruneta si subtirica. Privirea i se intalneste cu blonda, observa o unda de dispret care o face sa se uite cu atentie dupa o alta masa. Din pacate nu e nici una. Se duce la masa pe jumatate libere si intreaba pe blonda:
- Nu va suparati, e liber?
- Da zice blonda si isi muta telefonul mobil cu 2cm desi telefonul era oricum departe de masa libera. P1 se gandeste ca vrea poate sa il apere de hoti.
P1 observa aceeasi unda de dispret dar se gandeste ca poate i se pare. Se aseaza la masa si vin si P2 si P3, P2 se aseaza langa blonda si P3 in capatul mesei langa P1.
P3 are o expresie putin ciudata dar P2 este concentrat la mancarea din farfurie. Tocmai observase ca si-a luat broccoli in loc de cartofi.
- Nu pot sa cred, eu am crezut ca astia sunt cartofi.
- Cum adica, intreaba P3, nu seamna de loc. Astia sunt broccoli. Nu aveai cum sa ii confunzi.
- Si nu iti plac broccoli? zice si P1 cu intelegere. Intelegere pentru ca nu a mancat decat o data in viata iarba cu nume de broccoli si a jurat ca nu va mai repeta prostia.
- E, ba da, zice P2. Dar preferam cartofii.


Cei trei incep sa isi priveasca mancarea si chiar sa manance. In linistea astfel formata, duduia blonda si duduia bruneta au o conversatie.
- Da, zice duduia blonda, si cand ma gandesc ca acum un an eram pe plaja in Dubai? Si acum e altat de frig…
- In Dubai? Si cum e acolo?
- Cald si bine. Super misto.
- Ai fost in concediu?
- Nu, o excursie platita de un client. Am fost cu treaba. Dar e asa de frumos.
- Da, am auzit si eu. Vroiam sa ma duc intr-o vacanta.
- Du-te, merita.
Scurta pauza. Duduia blonda:
- Ce plictiseala e la servici.
- Da, e cam sezon mort acum. Cu criza asta…
P1 simte nevoia sa faca conversatie:
- Ce fac aia in parlament azi? Voteaza motiunea? Ceva interesant?
- Nu nimic, total neinteresant, zice surprinzator P3. El de obicei e mai comunicativ. P1 stie ca n-are nici o sansa cu P2, asa ca incearca tot cu P3.
- Pai ma gandeam si eu ca ar putea fi ceva interesant…
P3 incepe brusc sa vorbeasca pe alt subiect:
- Si cum ai putut sa confunzi broccoli cu cartofii? Ca nu seamana deloc.
- Ba seamana, uite, daca te uiti la asta, din dreapta, cum erau ei putin mai jos, mie mi s-a parut ca seamana cu un cartof putin ars.
P3 se apleaca putin sa se uite cam dupa acelasi unghi la broccoli.
- Nu zice, nu seamana deloc.
P1 e fara cuvinte, nu prea stie ce ar putea avea de adaugat la aceasta analiza profunda a asemanarilor dintre broccoli si cartof.


Apar colegii programatorilor, P4…Pn care au toti cate un zambet urias pe fata in tip ce trec gratios pe langa ei si le spun “buna, ne ducem sa luam de mancare”. Blonda si bruneta se ridica in scurt timp si colegii programatorilor vin unul cate unul cu mancarea. Dupa ce ies cele 2 dudui, acestia se dezlantuie:
- Ce ati facut nebunaticilor cu Diva la masa?
- Cine? intreaba P1
- Cine? intreaba P2.
- Nimic, statea si ea aici, zice P3. Si tu tocmai te apucasei sa discuti despre politica!
- Am intrebat de motiune, faceam si eu conversatie, nu l-am injurat pe taticul suavei dudui.
- Nu, dar putea sa vina vorba.
- Da? Cand ai auzit tu ultima oara despre dansul? Deja este un subiect perimat politic. Daca vorbeam despre divort, insuratoare cu una mult mai tanara si copii mici la batranete ar fi putut aparea subiectul.
Toti ochii se concentreaza insa spre P2 care statuse langa Diva.
- Si tu, ai stat langa ea, poate apari in ziare “Noul prieten al Divei”.
- Dar nu e maritata? Cu stripperul ala? se apara P2.
- Si ce daca e maritata? Cu atat mai interesant!
- Da, si sapa paparazzi si cine stie ce aflam despre tine. Ce ai facut in tinerete?
- Da, aflam ca ai tatuaje sau ca ai facut trafic de ceva.
- Care tinerete se apara P2 care oricum e cel mai tanar dintre toti? Cand eram la gradinita?
- DA! Temutul traficant isi terorizeaza colegii de gradinita.
- Ii obliga sa fumeze? Si apoi le vinde tigari la suprapret?
- Aha, deci stii cum se face.
- Da… M-am imbogatit la gradinita, astept sa implinesc 80 de ani sa ma apuc sa cheltui banii.