Contactul cu un sofer de taxi este mereu surprinzator. Prin definitie, interactiunea are loc intr-un mediu inchis si pentru un timp suficient pentru a purta o discutie. Soferul de taxi este in genere plictisit sau enervat datorita traficului, cum un client este o ocazie de a iesi din monotonia asteptarii unui client, clientul este prin definitie in masina pentru a face conversatie. Asa ca, in functie de dispozitia soferului si de trafic, clientul are parte de conversatie. Daca doriti sa aflati cam in ce ‘categorie’ va claseaza la prima vedere oamenii, soferii de taxi sunt cel mai bun barometru.
Daca soferul este introvertit va va vorbi despre propria persoana. In general viata e grea, meseria de taximetrist este ingrata si Romania este in criza. Sentimentele de compasiune si intelegere in fata unui astfel de discurs au un remediu, incercati sa luati un taxi in Otopeni si in Baneasa. In Otopeni, Fly Taxi are monopol si ia un pret piperat. Sigur, niste magari astia de la Fly, dar nu pentru pret ci pentru felul in care isi trateaza angajatii (din cate se zice in presa). Totusi monopolul Fly Taxi o sa vi se para un lucru extraordinar daca o sa vreti sa luati un taxi in Baneasa… Soferii de taxi de aici nu vor porni aparatul vreodata si va vor cere de 4 ori mai mult decat Fly Taxi. Adica pot sa iti ceara 100 RON sa te duca in Piata Victoriei… Si culmea, soferii astia sunt cei care se plang cel mai mult ca e viata grea si ei trebuie sa plateasca parcare in aeroport. Normal ca trebuie sa platesca parcare, ca stau si asteapta fraieri sau oamenii cu bagaje care nu au alta optiune.
Cele mai interesante conversatii le ai totusi cu soferii extrovertiti; cei care doresc sa te cunoasca si sa iti devina prieteni. Ce mijloc mai bun decat sa iti povesteasca cum l-a prins nevasta ca are o amanta deoarece i-a citit SMS-urile? Mai ales daca esti femeie si te poate intreba cum vezi problema din punctul de vedere al unei femei. Daca conversatia ar putea fi interesanta pentru un barbat (am auzit eu asa ca barbatilor le place sa discute despre ce amante au) ea poate fi total incediara pentru o femeie. Imaginati-va cata adrenalina ajungi sa ai in sange cand urmatoarele sentimente dau navala:
- ce are omu’ asta cu mine si de ce imi povesteste despre ce amante are, l-am vazut prima data in viata mea acu’ 5 minute
- cum mama dracului are asta amanta ca e urat cu spume
- ce as putea sa ii zic ca sa nu lungim discutia la infinit
- ce as putea sa ii zic sa nu ma arunce din taxi
In final, pentru ca instinctul de supravietuire invinge, ii spui ceva ambiguu gen: “lasati ca va descurcati dvs. cumva” si daca totusi lucrurile nu se termina aici, va trebui sa iti incalci principiile si sa ii dai dreptate. La urma urmei omul conduce masina in care te afli, nu ii poti spune ca e un porc si ca isi merita soarta si ca nevasta ar trebui sa ii dea un sut.
sâmbătă, 19 decembrie 2009
vineri, 18 decembrie 2009
Bosnia Country
Daca vrei sa ajungi in Croatia cu masina poti sa alegi mai multe drumuri. Cel mai scurt trece prin Bulgaria, Serbia, Bosnia, cele mai lungi urmeaza autostrazile din Serbia sau daca preferati Ungaria. Drumul scurt nu contine autostrazi, sunt portiuni ce traverseaza munti (100 – 200 km), este frumos dar cam neconvenabil. Pentru confort e mai bine pe autostrada.
Granita cu Bosnia arata a colt dintr-un targ de la inceput de secol. Cateva chioscuri si o bariera. Daca ai fata de turist te intreaba daca te duci la Dubrovnik. Bineinteles ca nu se asteapta nimeni sa faci turism in Bosnia, nici macar bosniacii. Mai ales ei pentru ca stiu probabil mai bine ca oricine ca nu e cazul sa discutam despre turism. Probabil pentru ca nu au turism si nici nu prea sunt siguri daca vor, nici ei nu recunosc cartea verde europeana. Cer insa mai putini bani decat sarbii asa ca nu este prea enervant.
Granita este cam pustie asa cum sunt in general drumurile in Bosnia. Daca gps-ul nu-i suficient de clar si te mai abati din traseu ai sansa sa vezi sate bombardate, vaci care pasc printre ruine si cimitire cu insemne musulmane. Oamenii folosesc masini seculare atunci cand intalnesti cate o masina in 3-4 km. Indicatoarele se refera strict la Bosnia, granitele nu sunt marcate din timp si nici un vames bosniac nu pare a vorbi engleza. Se pune intrebarea de ce cred ei ca toti cei care vor sa treaca granita vorbesc si limba lor dar asta este probabil o problema pe care nu au rezolvat-o inca.
In rest Bosnia ar fi o tara frumoasa daca nu ar fi sentimentul apasator pe care ti-l dau oamenii. Toti par moracanosi si nu au nici un chef sa fie draguti. Si cand vezi semnul de intrare intr-un oras in care ai vazut la televizor ca a fost un lagar in care se violau sistematic femei musulmane deja te iau toti fiorii. Nu exista nici macar sentimentul pe care il ai in alte locuri ca vezi o parte din istorie. Pur si simplu totul este prea recent si tot ce ma puteam gandi a fost ca eu eram linistita la cateva sute de kilometrii si ma cam plictiseau stirile despre razboiul din Yugoslavia. Comparativ cu atmosfera din alte tari, politicoasa, vesela si uneori usuratica, aici este clar ca asa ceva nu va putea exista pentru generatia celor care au vazut razboiul civil. Este ca si cum ai cere unor oameni care s-au intalnit cu istoria sa inceteze sa mai ia viata in serios si sa se apuce sa fie draguti cu turistii.
Din nou o tara care se poate vizita daca ai o treaba pe acolo. Nu-i o destinatie in care sa iti poti petrece timpul cu trivialitati gen relaxare si distractie.
Granita cu Bosnia arata a colt dintr-un targ de la inceput de secol. Cateva chioscuri si o bariera. Daca ai fata de turist te intreaba daca te duci la Dubrovnik. Bineinteles ca nu se asteapta nimeni sa faci turism in Bosnia, nici macar bosniacii. Mai ales ei pentru ca stiu probabil mai bine ca oricine ca nu e cazul sa discutam despre turism. Probabil pentru ca nu au turism si nici nu prea sunt siguri daca vor, nici ei nu recunosc cartea verde europeana. Cer insa mai putini bani decat sarbii asa ca nu este prea enervant.
Granita este cam pustie asa cum sunt in general drumurile in Bosnia. Daca gps-ul nu-i suficient de clar si te mai abati din traseu ai sansa sa vezi sate bombardate, vaci care pasc printre ruine si cimitire cu insemne musulmane. Oamenii folosesc masini seculare atunci cand intalnesti cate o masina in 3-4 km. Indicatoarele se refera strict la Bosnia, granitele nu sunt marcate din timp si nici un vames bosniac nu pare a vorbi engleza. Se pune intrebarea de ce cred ei ca toti cei care vor sa treaca granita vorbesc si limba lor dar asta este probabil o problema pe care nu au rezolvat-o inca.
In rest Bosnia ar fi o tara frumoasa daca nu ar fi sentimentul apasator pe care ti-l dau oamenii. Toti par moracanosi si nu au nici un chef sa fie draguti. Si cand vezi semnul de intrare intr-un oras in care ai vazut la televizor ca a fost un lagar in care se violau sistematic femei musulmane deja te iau toti fiorii. Nu exista nici macar sentimentul pe care il ai in alte locuri ca vezi o parte din istorie. Pur si simplu totul este prea recent si tot ce ma puteam gandi a fost ca eu eram linistita la cateva sute de kilometrii si ma cam plictiseau stirile despre razboiul din Yugoslavia. Comparativ cu atmosfera din alte tari, politicoasa, vesela si uneori usuratica, aici este clar ca asa ceva nu va putea exista pentru generatia celor care au vazut razboiul civil. Este ca si cum ai cere unor oameni care s-au intalnit cu istoria sa inceteze sa mai ia viata in serios si sa se apuce sa fie draguti cu turistii.
Din nou o tara care se poate vizita daca ai o treaba pe acolo. Nu-i o destinatie in care sa iti poti petrece timpul cu trivialitati gen relaxare si distractie.
Eco Tax Sarbska
Ati auzit de Republica Sarbska de la razboiul din fosta Iugoslavie incoace? Nu prea? Nici eu, dar aveam senzatia ca e o tara. Si cum am o idee oarecum retrograda despre o tara, banuiesc ca are o granita cu vamesi. Vamesii in cauza verifica acte si te mai verifica prin bagaje daca ai avea ceva de declarat pentru care trebuie sa platesti vreo taxa vamala. Ei bine se pare ca nu am dreptate.
Deci, vama Serbia – Republica Sarbska, drum de munte, vama nemarcata, dupa o curba dai direct in bariera de la vama. In partea sarba se uita oamenii la acte si iti zic la revedere, sau poate nu vor sa te mai vada dar n-au nici un motiv sa te retina. Motive sa te impuste nu au nevoie dar a trecut razboiul asa ca au renuntat pentru moment la asa niste obiceiuri.
La iesirea din vama sarba omul se asteapta in general sa gaseasca o alta vama. Dupa afisul ‘Republica Sarbska aflata sub protectia Serbiei’ se intrezareste un tip imbracat in uniforma. Cand zic uniforma ma refer la tot tacamul, pantaloni cu vipuska, veston, chipiu. Dau sa ii intind actele ca la asa o uniforma mandra nici nu poti sa faci altceva. Ei bine, tipul refuza asa ceva. Ma uit uimita la el deoarece chiar nu inteleg aceasta respingere cruda si totodata ce dracu face acolo daca nu sa verifice acte. Ei bine, tipul in uniforma vrea bani. Bun, asta pot sa inteleg, cineva i-a dat o uniforma si l-a pus la granita sa ia bani. Eu ma asteptam sa mai si verifice cine intra in tara si sa ia un ban din taxe vamale dar nu, taxele vamale sunt depasite si naspa pentru ca ele nu pot fi percepute de la toata lumea in mod democratic. Si doar Republica Sarbska doreste sa arate ca trateaza toti cetatenii lumii in mod democratic. Prin directa consecinta, percepe de la toti o taxa ECO de vreo 7 euro. Sau daca aveti bani sarbesti.
Dar nu va ingrijorati, Republica Sarbska e micuta, vama de iesire n-are, dar are Bosnia vama de intrare.
Deci, vama Serbia – Republica Sarbska, drum de munte, vama nemarcata, dupa o curba dai direct in bariera de la vama. In partea sarba se uita oamenii la acte si iti zic la revedere, sau poate nu vor sa te mai vada dar n-au nici un motiv sa te retina. Motive sa te impuste nu au nevoie dar a trecut razboiul asa ca au renuntat pentru moment la asa niste obiceiuri.
La iesirea din vama sarba omul se asteapta in general sa gaseasca o alta vama. Dupa afisul ‘Republica Sarbska aflata sub protectia Serbiei’ se intrezareste un tip imbracat in uniforma. Cand zic uniforma ma refer la tot tacamul, pantaloni cu vipuska, veston, chipiu. Dau sa ii intind actele ca la asa o uniforma mandra nici nu poti sa faci altceva. Ei bine, tipul refuza asa ceva. Ma uit uimita la el deoarece chiar nu inteleg aceasta respingere cruda si totodata ce dracu face acolo daca nu sa verifice acte. Ei bine, tipul in uniforma vrea bani. Bun, asta pot sa inteleg, cineva i-a dat o uniforma si l-a pus la granita sa ia bani. Eu ma asteptam sa mai si verifice cine intra in tara si sa ia un ban din taxe vamale dar nu, taxele vamale sunt depasite si naspa pentru ca ele nu pot fi percepute de la toata lumea in mod democratic. Si doar Republica Sarbska doreste sa arate ca trateaza toti cetatenii lumii in mod democratic. Prin directa consecinta, percepe de la toti o taxa ECO de vreo 7 euro. Sau daca aveti bani sarbesti.
Dar nu va ingrijorati, Republica Sarbska e micuta, vama de iesire n-are, dar are Bosnia vama de intrare.
Lume multa la Granita
Ati auzit la stiri ca a fost imbulzeala la toate granitele in primul week-end din august? Eu n-am auzit ca nu ascult stiri si n-am televizor. Insa, vine si momentul platii pentru o asemenea ignoranta crasa. Stirea asta imi este bine cunoscuta, am stat 4 ore la granita dintre Croatia si Serbia. Dincolo de faptul ca probabil o groaza de turisti s-au intors acasa este si problema ca formalitatile la sarbi dureaza mai mult decat intr-o granita europeana. Ei vor sa controleze pe toata lumea.
Am mai descoperit ca daca las aerul conditionat sa mearga non-stop in mijlocul unor masini care produc si ele aer conditionat stand pe loc, dupa o ora va incepe sa produca aer cald. Solutia este sa il opresc pentru vreo 15 minute si apoi sa ii dau din nou drumul pentru inca vreo ora. Asta inseamna ca am sansa sa mor o data la 75 de minute.
Dar ma rog, dupa 4 ore reusesc sa ajung la vames. Care normal ca nu poate sa nu faca ceva special pentru mine si ma intreaba;
“Sola, sola?”
Ok, aici am avut ca in Matrix un mic moment in care s-a schimbat unghiul de vedere a situatiei cu incetinitorul. Deci, dupa ce stau 4 ore in soare, dupa ce sunt gata sa imi dau duhul in masina, ajung la vamesul care m-a facut sa stau la coada ca sa poata el se verifice acte si vamesu, in loc sa isi faca treaba mai repede face conversatie cu mine privind faptul ca sunt singura. Si normal in italiana ca asta vorbesti cand vezi pasaport romanesc.
“Yes” zic eu
Omu’ se gandeste ca poate nu am inteles si zic “Yes” doar ca sa fac conversatie.
“Sola, sola?” repeta el
Acum eu aveam o dilema, cat de multe injuraturi site idiotul asta in romaneste. Dar m-am gandit ca nu e o idee buna sa enervezi un vames sarb considerand ca probabil un barbat de varsta lui a facut razboiul. Ca sa nu mai vorbim ca probabil si institutia din care cu mandrie face parte a avut un rol in razboiul ala. Asa ca cine stie cate ore mai stau prin vama sa le dau explicatii daca se enerveaza vamesu’ “sola sola”
“Yes” repet eu cu speranta ca ii las impresia ca sunt idioata.
Nu stiu daca am reusit cu impresia dar m-a lasat sa trec.
In concluzie, pe viitor, eu nu mai calc prin Serbia decat daca chiar am treaba. Asa in trecere nu e o buna idee.
Am mai descoperit ca daca las aerul conditionat sa mearga non-stop in mijlocul unor masini care produc si ele aer conditionat stand pe loc, dupa o ora va incepe sa produca aer cald. Solutia este sa il opresc pentru vreo 15 minute si apoi sa ii dau din nou drumul pentru inca vreo ora. Asta inseamna ca am sansa sa mor o data la 75 de minute.
Dar ma rog, dupa 4 ore reusesc sa ajung la vames. Care normal ca nu poate sa nu faca ceva special pentru mine si ma intreaba;
“Sola, sola?”
Ok, aici am avut ca in Matrix un mic moment in care s-a schimbat unghiul de vedere a situatiei cu incetinitorul. Deci, dupa ce stau 4 ore in soare, dupa ce sunt gata sa imi dau duhul in masina, ajung la vamesul care m-a facut sa stau la coada ca sa poata el se verifice acte si vamesu, in loc sa isi faca treaba mai repede face conversatie cu mine privind faptul ca sunt singura. Si normal in italiana ca asta vorbesti cand vezi pasaport romanesc.
“Yes” zic eu
Omu’ se gandeste ca poate nu am inteles si zic “Yes” doar ca sa fac conversatie.
“Sola, sola?” repeta el
Acum eu aveam o dilema, cat de multe injuraturi site idiotul asta in romaneste. Dar m-am gandit ca nu e o idee buna sa enervezi un vames sarb considerand ca probabil un barbat de varsta lui a facut razboiul. Ca sa nu mai vorbim ca probabil si institutia din care cu mandrie face parte a avut un rol in razboiul ala. Asa ca cine stie cate ore mai stau prin vama sa le dau explicatii daca se enerveaza vamesu’ “sola sola”
“Yes” repet eu cu speranta ca ii las impresia ca sunt idioata.
Nu stiu daca am reusit cu impresia dar m-a lasat sa trec.
In concluzie, pe viitor, eu nu mai calc prin Serbia decat daca chiar am treaba. Asa in trecere nu e o buna idee.
miercuri, 26 august 2009
Serbia si Cartea Verde
Am aflat candva anul trecut ca nu mai e nevoie de viza sa treci in Serbia, am omis insa sa verific cum sta treaba in ceea ce priveste cartea verde a masinii. Am verificat doar ca am pentru Croatia, destinatia finala a calatoriei.
Deci, granita intre Bulgaria si Serbia, in Bulgaria drumul pustiu. La granita bulgarii imi zic pa pa repede. La sarbi verifica vamesu cartea verde. Se uita in pasaport si incepe sa discute folosind numele mic despre optiunile mele in ceea ce priveste cartea verde in Serbia. Aveam 2 optiuni, sa cumpar una sau sa ma intorc. Il intreb cat costa, imi zice 120 euro ca e pe perioada minima legala de 3 luni. Vai ce bine zic, o sa ma pot plimba in Serbia 3 luni, ce minunat, ce pot sa zic, o iau si gata.
Bun, vamesul se apuca sa strige pe unu’. Intr-un tarziu apare respectivul, ii povesteste vamesul ca a gasit un trecator de jumulit si trebuie sa imi vanda o carte verde. Desigur, cum eram prieteni la catarama, vamesul ma intreaba doar ca sa faca conversatie acum ca venise si tipul care se ocupa de cartea verde, unde ma duc. Dubrvnik zic eu sperand sa nu ma intrebe si ce vreau sa fac acolo. Aha zice vamesu si ma lasa cu cetateanul ce vindea asigurari. Mergem in birou si incepe sa scrie tipul datele masinii, desigur doreste sa afle de unde vin, unde ma duc, ce fac acolo si daca lucrez in vest. O intreaga placere conversatia cu tipul care urmeaza sa iti vanda o hartie doar pentru ca tara lui n-are chef sa recunoasca cartea verde pentru tarile din UE.
Cand m-am intors victorioasa la vames cu o carte verde pentru Serbia nou nouta vad ca in vama oprise o masina plina de romani care aratau clar ca se duc in vacanta (camasi inflorate si papuci de plaja) dar erau neobisnuit de tacuti. Atmosfera de stat politienesc este probabil usor de recunoscut pentru cineva care a copilarit intr-unul. M-au intrebat in romana daca am ‘dat’ ceva. Este probabil primul instinct pe care il poti avea in fata arogantei si atitudinii de ‘militian’ al sarbilor.
Mi-am dat seama in momentul acela ca facem aceeasi impresie sarbilor pe care ne-o faceau noua acum 20 de ani cetatenii din vest care calcau prin Romania in vacanta. Ei vroiau servicii de calitate si relaxare si noi credeam ca este foarte interesant sa le explicam despre comunism si despre cat de saraci suntem prin comparatie cu ei. Ei bine, sarbii pareau revoltati de fetele noastre de vacanta si de totala nepasare fata de motivele pentru care o fac pe ‘militienii’ si de resentimentele lor fata de UE, NATO sau SUA. Probabil era cu atat mai enervant cu cat eram mai la est decat ei si am pornit de la o situatie mai proasta decat a lor in 89. Am avut insa norocul sa nu avem un razboi, politicieni idioti si avizi de putere avem dar macar n-au pornit un razboi intre noi.
Urmeaza controlul bagajelor si apoi asteptarea sa ridice careva bariera de iesire din vama. Tipul care sta pe scaun si se uita la coada de masini care trecusera de control si asteptau la bariera nu se ridica pentru o masina. Se ridica de la 5 in sus si in general cine dracu sunt idiotii astia care se aliniaza la bariera sa intre in Serbia? Cine a fost boul de la Belgrad care a scos vizele? Era asa misto pe vremea vizelor…. Trebuia sa te ridici maxim de 4 ori pe zi sa ridici bariera. Si bariera avea un scop precis, sa fie un obstacol in calea masinilor care vor sa treaca fraudulos granita, sa le incetineasca putin, pentru ca soldatul sa aiba timp sa ridice piedica si sa traga in infractorul care vrea sa atace Serbia. Acum nu mai sunt vize, si devine din ce in ce mai dificil sa te tot ridici de 3-4 ori intr-o ora sa maniesti manual bariera pentru a lasa pe niste tipi fara vize sa intre in biata Serbie. Insa partea buna este ca toti aia care arata a turisti cu chef de dstractie si ceva potential de a cheltui bani sa se simta bine, se duc dracu’ in alte tari si strabat Serbia doar in tranzit.
Deci, granita intre Bulgaria si Serbia, in Bulgaria drumul pustiu. La granita bulgarii imi zic pa pa repede. La sarbi verifica vamesu cartea verde. Se uita in pasaport si incepe sa discute folosind numele mic despre optiunile mele in ceea ce priveste cartea verde in Serbia. Aveam 2 optiuni, sa cumpar una sau sa ma intorc. Il intreb cat costa, imi zice 120 euro ca e pe perioada minima legala de 3 luni. Vai ce bine zic, o sa ma pot plimba in Serbia 3 luni, ce minunat, ce pot sa zic, o iau si gata.
Bun, vamesul se apuca sa strige pe unu’. Intr-un tarziu apare respectivul, ii povesteste vamesul ca a gasit un trecator de jumulit si trebuie sa imi vanda o carte verde. Desigur, cum eram prieteni la catarama, vamesul ma intreaba doar ca sa faca conversatie acum ca venise si tipul care se ocupa de cartea verde, unde ma duc. Dubrvnik zic eu sperand sa nu ma intrebe si ce vreau sa fac acolo. Aha zice vamesu si ma lasa cu cetateanul ce vindea asigurari. Mergem in birou si incepe sa scrie tipul datele masinii, desigur doreste sa afle de unde vin, unde ma duc, ce fac acolo si daca lucrez in vest. O intreaga placere conversatia cu tipul care urmeaza sa iti vanda o hartie doar pentru ca tara lui n-are chef sa recunoasca cartea verde pentru tarile din UE.
Cand m-am intors victorioasa la vames cu o carte verde pentru Serbia nou nouta vad ca in vama oprise o masina plina de romani care aratau clar ca se duc in vacanta (camasi inflorate si papuci de plaja) dar erau neobisnuit de tacuti. Atmosfera de stat politienesc este probabil usor de recunoscut pentru cineva care a copilarit intr-unul. M-au intrebat in romana daca am ‘dat’ ceva. Este probabil primul instinct pe care il poti avea in fata arogantei si atitudinii de ‘militian’ al sarbilor.
Mi-am dat seama in momentul acela ca facem aceeasi impresie sarbilor pe care ne-o faceau noua acum 20 de ani cetatenii din vest care calcau prin Romania in vacanta. Ei vroiau servicii de calitate si relaxare si noi credeam ca este foarte interesant sa le explicam despre comunism si despre cat de saraci suntem prin comparatie cu ei. Ei bine, sarbii pareau revoltati de fetele noastre de vacanta si de totala nepasare fata de motivele pentru care o fac pe ‘militienii’ si de resentimentele lor fata de UE, NATO sau SUA. Probabil era cu atat mai enervant cu cat eram mai la est decat ei si am pornit de la o situatie mai proasta decat a lor in 89. Am avut insa norocul sa nu avem un razboi, politicieni idioti si avizi de putere avem dar macar n-au pornit un razboi intre noi.
Urmeaza controlul bagajelor si apoi asteptarea sa ridice careva bariera de iesire din vama. Tipul care sta pe scaun si se uita la coada de masini care trecusera de control si asteptau la bariera nu se ridica pentru o masina. Se ridica de la 5 in sus si in general cine dracu sunt idiotii astia care se aliniaza la bariera sa intre in Serbia? Cine a fost boul de la Belgrad care a scos vizele? Era asa misto pe vremea vizelor…. Trebuia sa te ridici maxim de 4 ori pe zi sa ridici bariera. Si bariera avea un scop precis, sa fie un obstacol in calea masinilor care vor sa treaca fraudulos granita, sa le incetineasca putin, pentru ca soldatul sa aiba timp sa ridice piedica si sa traga in infractorul care vrea sa atace Serbia. Acum nu mai sunt vize, si devine din ce in ce mai dificil sa te tot ridici de 3-4 ori intr-o ora sa maniesti manual bariera pentru a lasa pe niste tipi fara vize sa intre in biata Serbie. Insa partea buna este ca toti aia care arata a turisti cu chef de dstractie si ceva potential de a cheltui bani sa se simta bine, se duc dracu’ in alte tari si strabat Serbia doar in tranzit.
miercuri, 19 august 2009
USB Stick in Bulgaria
Nush altii cum au avut norocul vara asta, dar eu am ajuns sa trec granita la bulgari. Doar in tranzit deoarece am avut idei si mai nebunesti, cum ar fi sa trec in Serbia/Bosnia/Croatia. Prin comparatie vamesii bulgari sunt niste bomboane. Mai ales vamesu’ bulgar care vorbea romaneste de la granita cu Serbia si care avea chef de vorba si simtul umorului.
Deci, ajung la primul vames bulgar, ma invita la un ghiseu. Ia pasaportul si actele masinii si incepe sa bage date in computer. Cand termina imi da actele si un stick USB. Acuma trebuie sa recunosc ca era dimineata si poate nu mi se trezisera toti neuronii, poate nu avea cine sa se trezeasca sau poate neuronii mei au format pattern-uri gresite, dar primul lucru la care m-am gandit a fost ca e promotie si imi da tipu de la vama un USB gratis. Totusi, am respins teoria si m-am gandit sa intreb care e treaba cu stik-ul. Vamesu’ imi zice sa merg mai departe. Si mai zice ceva in bulgara dar eu nu stiu bulgara.
Bun, ma duc la ghiseul urmator unde se uita oamenii prin masina si imi cere tipul in bulgara si prin semne stick-ul. Aha, zic, vamesul anterior avea sa ii trimta vamesului curent niste poze deocheate si s-a gandit sa foloseasca stick-ul si pe primul trecator… Dupa ce mi-a luat stick-ul (si eu care inca mai speram ca e promotie) m-au lasat sa trec linistita.
Vignieta se vindea la primul ghiseu pe dreapta.
Deci, ajung la primul vames bulgar, ma invita la un ghiseu. Ia pasaportul si actele masinii si incepe sa bage date in computer. Cand termina imi da actele si un stick USB. Acuma trebuie sa recunosc ca era dimineata si poate nu mi se trezisera toti neuronii, poate nu avea cine sa se trezeasca sau poate neuronii mei au format pattern-uri gresite, dar primul lucru la care m-am gandit a fost ca e promotie si imi da tipu de la vama un USB gratis. Totusi, am respins teoria si m-am gandit sa intreb care e treaba cu stik-ul. Vamesu’ imi zice sa merg mai departe. Si mai zice ceva in bulgara dar eu nu stiu bulgara.
Bun, ma duc la ghiseul urmator unde se uita oamenii prin masina si imi cere tipul in bulgara si prin semne stick-ul. Aha, zic, vamesul anterior avea sa ii trimta vamesului curent niste poze deocheate si s-a gandit sa foloseasca stick-ul si pe primul trecator… Dupa ce mi-a luat stick-ul (si eu care inca mai speram ca e promotie) m-au lasat sa trec linistita.
Vignieta se vindea la primul ghiseu pe dreapta.
marți, 18 august 2009
Calafat Hotel
Daca te prinde noaptea prin Calafat, e posibil sa iti vina ideea sa tragi la un hotel si sa treci granita a doua zi. Cat de greu poate fi sa gasesti un hotel in tot orasul. Cel mai sigur este sa cauti centrul si sa casti ochii ce hoteluri vezi acolo; nu face sa cauti motel la periferie, cel mai bine este sa te duci la cel mai cu mot hotel din tot Calafat City.
Bun, in drum spre centru afis mare ‘Hotel …’. Respectivul hotel este total invizibil deoarece daca iti pui reclama la hotel pe drumul public si ai grija sa pui reclama sub felinare, reclama va putea fi citita de oamenii care in loc sa doarma noaptea bat drumul Calafatului. Totusi, daca nu iti vine ideea sa pui lumina si pe firma hotelului nimeni nu va gasi hotelul in cauza. Ma rog, poate asta e un hotel secular pe care toti locuitorii din Calafat il stiu. Totusi, aia care vin pentru prima data in acest colt de rai de pe marginea Dunarii nu sunt asa familiari cu spatiile de cazare. Este insa posibil ca acest hotel sa nu existe sau sa fie pentru localnici.
Oricum, sa nu disperam, dupa ce pierdem marcajul pentru primul hotel gasim totusi un alt hotel. Hotelul nou nout, luminat frumos, nume de castru roman. Bun, zicem noi ca prostii, asta trebuie sa fie exact ce cautam. Intram, intrebam daca au camere libere, intrebam de pret, toate bune si frumoase, putin piper dar merge. La urma urmei noaptea in orase mici pe unde n-ai fost nici tu si nici familia ta in ultima suta de ani poti sa dai cat cer la primul hotel, n-are sens sa mai cauti si altele.
Domnu’ receptioner, desi trezit din somn, ne da ceva hartii de completat, si ne trimite la etajul 3. Super, mergem luam bagajele si il intrebam (ca prostii dupa cum spuneam) unde e liftul. Desigur liftul nu exista! Hotel nou nout, spatios frumos, luminos (banuiesc dupa cate geamuri avea ca era noapte) dar nici urma de lift. Cine oare a avut stupida idee sa faca un hotel in anul de gratie 2009 (hai 2008) fara lift! O fi fost deoarece avea nume de castru roman si romanii nu aveau lift? Desi probabil, daca as cauta pe google as afla ca si romanii aveau lift dar se numea altfel in latina.
Problema nu ar fi fost asa enervanta daca nu ar fi fost vorba de bagajele pregatite pentru 2 saptamani de vacanta si stiti cum sunt oamenii cand fac bagaje pentru o calatorie cu masina: “Lasa sa iau si asta ca nu car eu cara masina”. Aiurea, daca te duci in hoteluri fara lift cari tu bagajul nu masina. Masina sta in fata hotelului luminata de feeria de culori si lumini generate de hotelul nou nout, de 5 etaje fara urma de lift.
Am vazut Dunarea de la geam dimineata. Pitoresc rau!
Bun, in drum spre centru afis mare ‘Hotel …’. Respectivul hotel este total invizibil deoarece daca iti pui reclama la hotel pe drumul public si ai grija sa pui reclama sub felinare, reclama va putea fi citita de oamenii care in loc sa doarma noaptea bat drumul Calafatului. Totusi, daca nu iti vine ideea sa pui lumina si pe firma hotelului nimeni nu va gasi hotelul in cauza. Ma rog, poate asta e un hotel secular pe care toti locuitorii din Calafat il stiu. Totusi, aia care vin pentru prima data in acest colt de rai de pe marginea Dunarii nu sunt asa familiari cu spatiile de cazare. Este insa posibil ca acest hotel sa nu existe sau sa fie pentru localnici.
Oricum, sa nu disperam, dupa ce pierdem marcajul pentru primul hotel gasim totusi un alt hotel. Hotelul nou nout, luminat frumos, nume de castru roman. Bun, zicem noi ca prostii, asta trebuie sa fie exact ce cautam. Intram, intrebam daca au camere libere, intrebam de pret, toate bune si frumoase, putin piper dar merge. La urma urmei noaptea in orase mici pe unde n-ai fost nici tu si nici familia ta in ultima suta de ani poti sa dai cat cer la primul hotel, n-are sens sa mai cauti si altele.
Domnu’ receptioner, desi trezit din somn, ne da ceva hartii de completat, si ne trimite la etajul 3. Super, mergem luam bagajele si il intrebam (ca prostii dupa cum spuneam) unde e liftul. Desigur liftul nu exista! Hotel nou nout, spatios frumos, luminos (banuiesc dupa cate geamuri avea ca era noapte) dar nici urma de lift. Cine oare a avut stupida idee sa faca un hotel in anul de gratie 2009 (hai 2008) fara lift! O fi fost deoarece avea nume de castru roman si romanii nu aveau lift? Desi probabil, daca as cauta pe google as afla ca si romanii aveau lift dar se numea altfel in latina.
Problema nu ar fi fost asa enervanta daca nu ar fi fost vorba de bagajele pregatite pentru 2 saptamani de vacanta si stiti cum sunt oamenii cand fac bagaje pentru o calatorie cu masina: “Lasa sa iau si asta ca nu car eu cara masina”. Aiurea, daca te duci in hoteluri fara lift cari tu bagajul nu masina. Masina sta in fata hotelului luminata de feeria de culori si lumini generate de hotelul nou nout, de 5 etaje fara urma de lift.
Am vazut Dunarea de la geam dimineata. Pitoresc rau!
joi, 23 aprilie 2009
Unde mergem cand avem timp
Messenger talk.
A: salutare
A: esti?
B: buna
B: da
A: am sunat la pensiune
A: si nu au locuri
A: vrei in alta parte
A: incercam la moeciu?
A: sau mergem pe langa bucuresti?
A: la o terasa ceva
A: ?
B: o terasa pe langa buc? stii tu vreuna?
B: eu stiu doar mogosoaia
B: la castel
A: cica pe langa branesti
B: ok
A: hai ca incerc sa aflu exact pe unde
B: k ....
A: nu mai zici nimic?
B: nu
B: ce sa mai zic?
A: nu stiu
A: ceva
B: a plouat afara
A: ceva mai putin interesant...
A: ceva mai banal
B: pe titulescu trece o tipa in verde CHIAR ACUM
A: si nu e nicio vaca pe acolo?
B: vaca pe titulescu in ultima vreme n-am mai vazut
A: pai d'aia trece aia pe acolo
A: da' tu ai geamul langa tine?
B: da
B: vad cafeneaua pitti
B: cafeneaua lemon food
B: si ceva numit roxady
B: si toscana
B: si in wk iese o baba la soare de la o scara a blocului
A: ce de cafeneleeee....
B: mai sunt vreo 2 dar sunt pomi si imi "obscureaza" vederea
A: ooo
A: esti cu vederea "obscurata"?
B: da, ca sa vezi si tu cat sufar...
B: si nimeni nu ma crede...
A: ba da ...
B: auzi, de ce imi zice mie computerul ca data 10/10/2111 nu este valida?
B: spera sa nu mai apucam?
A: el poate sa mai aiba vreo sansa
A: noi sigur nu
B: hai draga mai sunt numa putin mai mult de 100 de ani ...
A: restaurante bucuresti
A: de restaurantul asta ziceamB: vrei sa organizam o nunta, botez sau cina romantica?
A: as merge pe a treia varianta
A: da' cu un partener
B: o cina romantica? pe cine mai iniviti?
B: eu tot ce pot sa fac e sa chem pe catelu de care ii place javrei mele
B: ca alta cina romantica n-am de unde...
A: pai ce draga numai astia au voie sa manance pe acolo
A: un om infometat nu poate?
A: se ineaca?
A: poti sa si pescuiesti daca vrei
B: vai merci
A: nu arata misto?
B: da, probabil ca si hartia de la nota de plata e deosebita
B: foita de tigara ceva
A: faci tu misto
A: da' nu stii ca partea grea pentru tine abia acum incepe
A: eu am gasit locul
A: tu sa ma duci
A: ca eu habar n-am cum se ajunge
B: vezi ca gps-ul meu e mort
B: o pomana am putea sa ii facem
B: ca ne-a ajutat in viata lui
A: pai de ce crezi ca iti spun toate astea?
A: stiam ca nu mai are suflu gps-ul
A: acum sa te vad!
B: vrei sa ma vezi cum ma ratacesc?
A: vreau sa-mi demonstrezi ca stai excelent cu orientarea in teren
B: da, vezi ca speranta moare ultima
B: dupa care murim noi de foame si de sete pe vreun drum infundat pe langa bucuresti
A: pai d'aia draga te ratacesti
A: !!!!!!
A: ca nu ai incredere in fortele proprii
B: pai n-am ca le cunosc!
A: si te lasi prada incertitudinii
B: da, clar sunt o prada
A: puschea pe limba
A: chiar sa mor de foame cu banii in buzunar
B: auzi, tu vezi ca pe pagina asta la restaurantul lascar scrie ca "vanatoarea a inceput" ce vanatoare?
B: vaneaza astia ceva?
A: da
B: pe cei rataciti pe langa buc?
A: cica pe aia care nu stau bine cu orientarea
B: lasa ca ma aperi tu
A: draga eu ma voi relaxa
A: dupa ce o sa fiu stresata la serviciu
A: am nevoie de liniste
A: vrei sa devin isterica?
B: crezi ca aia vaneaza in liniste?
A: in soapta
B: isteria nu strica daca vrei sa te auda cineva
A: adica te folosesti de mine?
A: eu pe post de gps in varianta primitiva?
B: e nu primitiva
B: sa zicem ca desenezi hartile cu mai putin talent
B: cand s-a uitat ultima data cineva in ochii tai sa iti zica ca vede harta bucurestiului intreaga?
A: nu poti fi deloc romantica
B: nu prea...
B: auzi, am o veste buna privind restaurantul asta
B: am auzit de satu' belciugatele... deci exista
B: dar cum se ajunge...
A: pai daca ai auzit
A: poate ai si trecut pe acolo
A: fa un efort de memorie
B: poate am visat ca am trecut pe acolo
A: lasa ca il cautam pe harta
B: care harta?
A: harta romaniei
A: pe internet
B: a, deci si tragi la imprimanta harta cu belciugatele
A: evident
A: doar nu ma uit la ea
A: sa o admir
A: auzi zi si tu macar ce judet e
B: ilfov
B: sai
A: hahaha
A: hahaha
A: sa crezi tu
A: acum am vazut si eu
A: cica e in calarasi
A: e pe drumul vechi spre mare
B: aha... de aia stiam de el
A: da' stii cum e cu drumul asta vechi?
B: ar trebui... am fost de multe ori
B: dar nu m-as baza ca nu conduceam eu
A: of
B: of?
A: se vede comuna asta din satelit
A: da' soseaua nu
B: iti dai seama ca exista un motiv, de exemplu ca soseaua e departe de sat. O trebui sa treci vreo tarla sa ajung in sat. Facem o plimbare la iarba verde? Or fi arat aia, semanat ceva... O fi crescut vreo iarba... Numai buna de o plimbare.
A: trebuie sa ajungem in dn 3
A: bucuresti – fundulea
A: ti-ai mai amintit?
B: nu
A: auzi?
B: da
A: daca vrei, putem sa o luam spre pitesti
A: sambata
A: ca tot o sa fim la intrarea spre autostrada
A: ca pana ne cacaim noi sa ajungem la belciugatele
B: si sa ajungem pana duminica la belciugatele?
A: se darama drumul vechid e tot
B: nu draga ca era un drum solid
A: hai ca plec acasa
A: vorbim mai tarziu
B: pa
A: pa
sâmbătă, 4 aprilie 2009
Nelamurire
Am si eu o problema insolubila si care ma ataca periodic. De cele mai multe ori reusesc sa evit atacurile cu indemanare dar cateodata atacatorul castiga. Care este motivul pentru care poarta unele femei pantaloni largi in talie si pe solduri dar stramti pe picior de la genunchi in jos ?
Pot sa inteleg ca e la moda, dar n-are nici una oglinda acasa ? Arata toate de parca au ditamai posteriorul si niste solduri imense pe 2 picioruse subtiri. Si pentru a fi spectacolul complet, pantalonii cu pricina au si talie joasa, mai vezi o lenjerie, ceva burtica eventual un strat de grasime… Le-o fi zis careva ca arata bine?
Am vazut zilele trecute im metrou un exemplar care incepuse sa isi caute ceva in geanta. Geanta era imensa si ii acoperea o buna parte din posterior, iar cautarea se petrecea fara ca doamna sa se si uite in geanta. Un moment am avut impresia ca isi cauta fundul in pantaloni. S-a dovedit ca nu asta cauta… Bine macar ca nu isi cauta creierul ca asta era sigur mult mai greu de gasit in ceata ce probabil in inconjoara.
Mai vezi uneori si barbati cu acelasi gen de pantaloni pe ei dar trebuie sa recunosc ca ei nu arata asa de penibil. Parerea mea e ca si ei rau dar parca nu penibil.
Dragoste chioara si amor ghebos
EL
Un tip in jurul tandrei varste de 40 de ani, fara mare succes la servici dar un post onorabil. Sotie ok, copii de care e mandru, situatie materiala peste obisnuit. Totusi, nimic din aceasta situatie nu il face bucuros. Ce isi doreste este sa fie apreciat, sa se simta cel mai important pentru cineva. Si asta, cumva, nu are in familie.
EA
Primul job si in ultimul an la facultate. Baietii carcotasi spun ca atunci cand incepe sa vorbeasca se face noapte si te cuprinde singuratatea. Fetele ar spune doar ca vorbeste cam tare… Este o tanara naiva, poate putin nesigura care isi doreste sa faca treaba buna la primul job.
Aflat in fata unor probleme existentiale :
- Ce am facut cu viata mea pana acum ?
- Sunt fericit?
- Ce o sa fac mai tarziu, deja simt primele semen ale batranetii? Cum o sa fie ? De ce imi este asa de frica ?
- Altceva mi-am imaginat ca o sa ajung pana la varsta asta. Doar atat am reusit ? Se mai poate ceva ?
Milioane de intrebari. Pana acum a reusit cate ceva din ce si-a propus. Acum ce o sa urmeze ? Cariera ? Familie ?
Cauta sa fie admirat, considerat cel mai importat si inteles. Nu mai doreste sa auda ca problemele lui nu sunt importante si in general, nu are chef sa isi mai discute nelinistile cu cineva care il cunoaste prea bine. Cu o persoana ca ii poate arata cu amanunte unde greseste. Care nu mai poate fi solidara cu el deoarece stie ca e slab, prea slab. Pentru care nimic din ce ii spune el nu prea mai e o surpriza. Care cu toate bunele ei intentii si cu tot ce a facut pentru el, nu ii mai spune de ani buni ca il admira. Dimpotriva, ii tot spune ca ii accepta slabiciunile.
EA
Doreste o poveste de dragoste ca in povesti daca se poate. Habar n-are cam cum arata o poveste de dragoste mai lunga de cateva luni. Se simte insa flatata daca cineva o ia in serios. Nici nu isi da seama cat de mult este flatata. Este plina de increderea tineretii si de bunavointa, doreste sa gaseasca ce e mai bun in fiecare om. Si cumva chiar reuseste. Increderea si prospetimea tineretii…
A mai vazut o groaza de tipe tinere si cam stie ce discurs merge. Este serios si stie cum sa fie total diferit de tinerii « neseriosi » din ziua de azi. El a fost tanarul neserios de ieri ; pana azi a mai capatat ceva experienta si stie ce trebuie sa spuna. Spune povesti si anecdote vechi pe care le-a spus deja tuturor cunoscutilor, pentru ea totul este o noutate. E o placere sa iti povestesti viata intr-o alta lumina fata de cineva care nu te cunoaste. Sa iti ascunzi slabiciunile pe care altii le cunosc prea bine. Este intr-un fel o operatie de re-inventare. Se transforma in cel ce dorea sa fie, in scurt timp crede si el ca este cel din povestile proprii.
Este minunat sa ti se dea atata atentie. Saracul tip, cat de interesant, bun, simpatic (… etc) este si cat de nefericit…
Ar putea fi o prietenie frumoasa si interesanta, un mod de a mai slabi presiunea din viata fiecaruia.
Ar putea fi o « afacere » pentru trecerea timpului cu limite acceptate.
Ar putea sa fie o poveste trista cu final trist pentru toata lumea. Sau poate o poveste trista cu final trist doar pentru unii…
Suntem cu ani lumina in urma ?
Aeroportul Otopeni, taxi in parcare.
- - De unde veniti?
- - Viena
- - Ati fost in vacanta?
- - Nu, cu serviciul.
- - Da, am fost si eu pe afara de cateva ori. Austriecii astia sunt dati dracu, asa civilizatie ca la astia nu vezi. La noi… ce sa zic.
- - Da…
Taxi-ul iese din locul unde era parcat si intra pe banda dintre masini. Cand sa faca dreapta spre iesire, taie calea unei alte masini care mergea inainte.
- - Uitati-va la asta cum merge. Si suntem doar in parcarea aeroportului si puteti sa va dati seama. Vrea el sa se bage neaparat, in strainatate nu fac asa, nush cum conduc aia.
- - Da…
Problema este ca in mod normal, taximetristul meu trebuia sa il lase pe celalalt sa treaca nu sa ii taie calea. In oraseul linistit din Austria de unde venisem asa s-ar fi intamplat... Desigur, taximetristul nu si-a dat seama de asta, si nici nu s-a gandit vreodata ca daca tot a vazut civilizatie prin alte parti ar trebui sa aplice si el cate ceva.
VIENA – PAREREA NOASTRA
Viena, superba capitala austriaca, cu muzee extraordinare, trafic in comun minunat, cu oameni super-civilizati si cu o curatenie extraordinara.
VIENA – PAREREA LOR
Un vienez mi-a explicat ca admira muzeele orasului, traficul este ok (mai putin biciclistii nebuni care sunt un pericol pentru pietoni, pe el personal era sa il calce vreo 2), oamenii sunt cam inganfati (comparativ cu cei din regiunea lui natala, ceva mai la sud de Viena) iar curatenia este normala. Altul mi-a spus o data ca desi ii place mult Viena si nu ar locui in alta parte, crede totusi ca Praga este un oras mai fermecator.
M-am mirat sa vad ca poti cumpara ziare din niste pungi agatate de stalpi pe strada. Se presupune ca o sa lasi banii intr-o cutiuta dar poti sa iei linistit fara sa lasi nici un ban. Am intrebat daca functioneaza si toti platesc si mi s-a spus ca nu prea plateste lumea. In general oamenii nu lasa bani dar publicatiile continua sa alimenteze sistemul pentru ca e un mod de a distribui. Chiar daca nu isi scot banii, accepta pierderile pentru distributie. Sau pun ce stiu ca oricum nu pot vinde.
De asemenea, in Viena s-a incercat acum cativa ani sa se puna la dispozitie biciclete gratis pentru calatoria in oras. Intr-o zi au disparut toate, si peste cateva luni apareau in ziare pozele unei biciclete in Africa. Acum bicicletele se platesc daca vrei sa inchiriezi pentru plimbare.
Daca doriti sa stati pe iarba la Schonbrun nu incercati manevra cu un vienez. Acesta va va spune ca pe acolo isi plimba oamenii cainii si nu crede ca poti gasi un loc curat unde sa stai. Doar turistii naivi stau pe iarba…
Daca ajungeti pe munte in Austria veti intalni la cabane aceeasi atmosfera ca in cabanele de pe la noi. Mancare gatita la cazan, servita de bucatareasa vorbareata care va dori sa stiti de unde veniti si incotro va duceti. Si care in cazul nostru a facut glume cu barbatii austrieci care ne insoteau ca femeile din est sunt cele mai frumoase. Moment in care am descoperit si noi ca exista un argou in zona aceea ca n-am inteles o iota din raspunsul domnilor in cauza…
BUCURESTI – PAREREA LOR
Traficul este ingrozitor iar taximetristii sunt nebuni. Practic, este o minune ca n-au avut nici un accident intr-un an plin de calatorii pe DN1 intre Otopeni si Bucuresti. Mancarea este grozava, oamenii sunt ok dar la hotel personalul e cam nepoliticos. Orasele din Ardeal sunt mai curate si masinile sunt parcate mai normal decat in Bucuresti. Herestraul este foarte frumos si bisericile din sunt interesante. Sibiul si Sighisoara sunt superbe iar muntii Fagaras foarte frumosi.
DIFERENTA
Diferenta este ca noi avem in cap tot felul de idei preconcepute si nu incercam sa ne facem obiectiv o parere. Ei nu isi denigreaza orasul sau tara, dar pot discuta si despre lucrurile care nu merg perfect la ei sau care nu le plac lor personal. Desigur ca ne vad problemele dar ei le privesc mult mai constructiv decat noi.
Daca ii spui unuia ca Bucurestiul arata naspa o sa zica ca a vazut el si Varsovia acum nu stiu cati ani ca arata cam naspa dar ca dupa dezvoltarea economica si-a schimbat... Asta este o perspectiva pe care ei o au si pe care noi nu incercam de nici un fel sa o castigam. In general ne cam lipseste obiectivitatea...
duminică, 22 martie 2009
Aventuri de o noapte
Eu nu inteleg ce spera un om care se baga in asa ceva. As putea sa inteleg daca faci din asta un obicei si decizi ca viata ta intima se rezuma la aventuri cu necunoscuti/necunoscute. Dar sa ai aventuri cu necunoscuti doar pentru ca e cool sau ca sa vezi cum e este cam ilogic.
Daca te atrage persoana de ce sa bruschezi lucrurile? Ti-e teama ca daca nu folosesti ocazia primei intalniri pe a doua nu o mai capeti?
Daca nu te atrage de ce sa te legi la cap? Gaseste ceva atractiv. Cazul in care e destul de ok pentru o aventura dar dezagreabil pentru o relatie, se considera la sectiunea "neatractiv".
Ce faci daca iti place? Te razgandesti si incerci sa il/o mai vezi? Cum poti sa stii ca iti place de el/ea sau ai vrea doar sa repeti aventura deoarece prestatia a fost peste asteptari. Si daca nu te razgandesti la ce iti foloseste ca a fost bine daca nu o sa se mai repete?
Ce faci daca nu iti place? Nu o trebui sa mai dai ochii cu persoana dar tot ramai cu experienta neplacuta. Macar daca era o relatie puteai sa zici ca ai incercat si n-a fost ok, dar asa ce zici? Ca n-ai fler la ales necunoscuti/necunoscute pentru utilizare pe termen extrem de scurt si fara obligatii?
Si daca nu te poti detasa de aventura si ramai cu un sentiment vecin cu depresia? Si esti tu si cu sentimentul, ca celalalt a fost doar pentru o noapte.
In final poti ramane cu sentimentul ca a fost bine si regretul ca nu se va mai repeta, cu regretul ca a fost rau si ca s-a intamplat sau cu rezultatul ca n-a fost nimic deosebit si ca n-ai castigat nimic. Desigur, nici n-ai pierdut nimic.
Daca te atrage persoana de ce sa bruschezi lucrurile? Ti-e teama ca daca nu folosesti ocazia primei intalniri pe a doua nu o mai capeti?
Daca nu te atrage de ce sa te legi la cap? Gaseste ceva atractiv. Cazul in care e destul de ok pentru o aventura dar dezagreabil pentru o relatie, se considera la sectiunea "neatractiv".
Ce faci daca iti place? Te razgandesti si incerci sa il/o mai vezi? Cum poti sa stii ca iti place de el/ea sau ai vrea doar sa repeti aventura deoarece prestatia a fost peste asteptari. Si daca nu te razgandesti la ce iti foloseste ca a fost bine daca nu o sa se mai repete?
Ce faci daca nu iti place? Nu o trebui sa mai dai ochii cu persoana dar tot ramai cu experienta neplacuta. Macar daca era o relatie puteai sa zici ca ai incercat si n-a fost ok, dar asa ce zici? Ca n-ai fler la ales necunoscuti/necunoscute pentru utilizare pe termen extrem de scurt si fara obligatii?
Si daca nu te poti detasa de aventura si ramai cu un sentiment vecin cu depresia? Si esti tu si cu sentimentul, ca celalalt a fost doar pentru o noapte.
In final poti ramane cu sentimentul ca a fost bine si regretul ca nu se va mai repeta, cu regretul ca a fost rau si ca s-a intamplat sau cu rezultatul ca n-a fost nimic deosebit si ca n-ai castigat nimic. Desigur, nici n-ai pierdut nimic.
joi, 19 martie 2009
Topul gafelor la volan
Cea mai grava gafa la volan am comis-o intr-o vara cand am plecat cu o veche prietena sa calatorim o saptamana pe unde om vedea cu ochii. Am inceput cu Sibiu, Vatra Dornei, Bistrita, Cluj si apoi iar Sibiu. Poveatea se intampla pe drumul spre Vatra Dornei.
Mergem frumos pe drum pe unde zice GPS si prin inima Moldovei oprim la o bariera. Bariera era putin deosebita fata de barierele obisnuite deoarece era lunga cat tot drumul nu numai cat o banda. Si zice amica tragand din tigara si probabil plictisita de perspectiva de a sta la bariera:
- De ce au facut astia bariera asa lunga? Le-o fi fost lene sa o taie? Trebuie sa fi cautat ceva batul asta asa lung.
Recunosc ca briera era fabricata din bunatate de lemn, probabil un falnic copac la vremea lui.
- Nu, cred ca au facut-o intentionat pentru ca sunt idioti care ocolesc bariera si trec pe linia ferata. O fi calcat trenu pe vreunu pe aici, o fi lasat mizerie in urma accidentului si s-au gandit astia din sat sa puna o bariera mai mare. Sa priceapa tot prostu' ca nu trebuie sa treaca.
Avea sa se dovedeasca ca eu sunt lupul moralist imediat ce ajungem la Vatra Dornei. Ajungem si cum mergeam eu asa, vad brusc masini oprite, ma uit eu si nu vad urma de semafor. Drumul era putin nedefinit, nici o casa pe margine desi eram in mijlocul orasului, urmaream semnele de "Centru". Si cum nu m-am uitat eu prea bine de n-am vazut ditamai semaforu, depasesc linistita masinile alea oprite ca tot nu venea nimeni din fata. Tocmai vroiam sa zic "Ce dracu' stau astia in mijlocul drumului" cand simt calea ferata sub roti...
- La naiba zic, suntem pe calea ferata si era bariera...
- Unde? zice amica si se uita pe geamul din dreapta disperata ca poate vine si trenu.
Din fericire nu venea nici un tren.
- Ah, zic, uite asa ma vede politia si imi ia carnetu.
- Daca te calca trenu' nu mai aveai problema asta. Si mai ziceai la bariera trecuta de idiotii care ocolesc bariera... Da' astia au calea ferata in buricul targului?
Da, in Vatra Dornei trece trenu prin buricul targului, asa oras frumos, imprejurimi superbe, drumuri proaste si uneori idioti de la Bucuresti care trec aiurea pe calea ferata.
Mergem frumos pe drum pe unde zice GPS si prin inima Moldovei oprim la o bariera. Bariera era putin deosebita fata de barierele obisnuite deoarece era lunga cat tot drumul nu numai cat o banda. Si zice amica tragand din tigara si probabil plictisita de perspectiva de a sta la bariera:
- De ce au facut astia bariera asa lunga? Le-o fi fost lene sa o taie? Trebuie sa fi cautat ceva batul asta asa lung.
Recunosc ca briera era fabricata din bunatate de lemn, probabil un falnic copac la vremea lui.
- Nu, cred ca au facut-o intentionat pentru ca sunt idioti care ocolesc bariera si trec pe linia ferata. O fi calcat trenu pe vreunu pe aici, o fi lasat mizerie in urma accidentului si s-au gandit astia din sat sa puna o bariera mai mare. Sa priceapa tot prostu' ca nu trebuie sa treaca.
Avea sa se dovedeasca ca eu sunt lupul moralist imediat ce ajungem la Vatra Dornei. Ajungem si cum mergeam eu asa, vad brusc masini oprite, ma uit eu si nu vad urma de semafor. Drumul era putin nedefinit, nici o casa pe margine desi eram in mijlocul orasului, urmaream semnele de "Centru". Si cum nu m-am uitat eu prea bine de n-am vazut ditamai semaforu, depasesc linistita masinile alea oprite ca tot nu venea nimeni din fata. Tocmai vroiam sa zic "Ce dracu' stau astia in mijlocul drumului" cand simt calea ferata sub roti...
- La naiba zic, suntem pe calea ferata si era bariera...
- Unde? zice amica si se uita pe geamul din dreapta disperata ca poate vine si trenu.
Din fericire nu venea nici un tren.
- Ah, zic, uite asa ma vede politia si imi ia carnetu.
- Daca te calca trenu' nu mai aveai problema asta. Si mai ziceai la bariera trecuta de idiotii care ocolesc bariera... Da' astia au calea ferata in buricul targului?
Da, in Vatra Dornei trece trenu prin buricul targului, asa oras frumos, imprejurimi superbe, drumuri proaste si uneori idioti de la Bucuresti care trec aiurea pe calea ferata.
miercuri, 11 martie 2009
Farfuridi & Banzovenescu
Unul din subiectele actualitatii sunt pasapoartele biometrice dar aceasta poveste este despre banala carte de identitate. Inca nu este biometrica, asteptam cu interes ce mai au de spus unii si altii cand o vor moderniza si pe asta.
Deci, depun actele si dupa 10 zile ma infatisez sa imi ridic cartea de identitate. Ajung la 11:45 trecute fix si ma asez la coada. La giseu era un domn si apoi inca vreo 10 persoane. Casc si eu ochii pe orar sa vad daca se termina cumva progamul inainte sa imi vina randul si vad asa:
- 9:00 - 12:00 - primire acte
- 13:00 - 14:00 - eliberare acte
Bun zic, 15 minute oricum e de primire si apoi, abia ce ajung si eu la ghiseu incep programul de eliberari... Sper sa se si tina de program.
Inca 10 minute trec si acelasi domn la ghiseu, doamna mai pleaca, mai vine, mai vine o colega, oamenii de la giseu incep sa mormaie ca se termina programul... pana la urma domnul termina. Se intoarce si zice:
- Va rog sa ma scuzati ca a durat atat, nu am vrut sa va deranjez.
Brusc se face liniste, nemultumitii care cu 2 minute in urma mormaie acum cu jumate de gura "Nu-i nici o problema". Recunosc ca am ramas mirata la faza asta, gandindu-ma ca s-au mai schimbat lucrurile, aud si eu un raspuns civilizat la o problema care potential putea provoca discutii aprinse.
Domnul pleaca, urmatorii care vroiau sa depuna acte sunt respinsi ca s-a terminat programul, raman cu vreo 4 persoane in fata mea. Totusi nu puteam pleca de la politie cu impresia ca oamenii sunt civilizati... Apar pe usa 2 domni in varsta, si se aseaza fix in spatele persoanei de la ghiseu. Incep sa discute:
- Sa intreb numai daca e gata cartea de idenitate.
- Da, sigur.
- Eu l-am sunat pe Ionut si mi-a zis ca e sigur gata, dar ma gandesc sa intreb totusi, ca sa nu stau degeaba la coada.
- Daca ti-a zis ca e gata...
- Da dar nu se stie.
Bineinteles, provocarea nu a ramas fara urmari. O doamna mai din spate:
- Noi toti stam la coada fara sa stim daca s-a eliberat.
- Doamna, zice unul dintre cei 2 domni, eu am o treaba de rezolvat, nu pot sa stau. Dumneavoastra stiti ce inseamna sa ai o treaba? Ati avut in viata dumneavoastra ceva de rezolvat?
In momentul asta am simtit ca ma enervez. Asa discurs tendentios de mult nu mai auzisem si suna teribil de asemanator cu ce auzeam in copilarie pe la televizor in cele 2 ore de program. Brusc simt ca fiecare minut pe care il pierd stand la coada imi trebuie si ca domul se inseala amarnic daca crede ca o sa vada ghiseul ala inaintea mea.
- Coada este aici domnule, zice o alta doamna din spate.
- Coada este la animale, aici se cheama rand, zice unul dintre domni fara sa se intoarca.
- Da dar dumeavoastra stati in fata, ii zic eu uitandu-ma cam urat la el.
Domnul tace vreo jumate de minut si apoi continua discutia cu prientenul dansului:
- Totusi e pacat sa stau la coada fara sa stiu daca e gata.
- Pai daca ti-a spus ca e gata, e probabil gata.
- Da, dar nu poti sa stii.
Acum mi-am adus aminte de Dem Radulescu si Mircea Diaconu intr-o scrisoare pieduta, stiti dialogul ala cu:
- E prea tare, eu nu o semnez
-O dam anonima
-Atunci o semnez..
Ei bine, asa erau si cei 2 domni, Farfuridi si Banzovenescu doar mai tupeisti si cu o doza solida de nesimtire, calitati extrase direct din comnuismul pe care l-au trait si probabil admirat.
Deci, depun actele si dupa 10 zile ma infatisez sa imi ridic cartea de identitate. Ajung la 11:45 trecute fix si ma asez la coada. La giseu era un domn si apoi inca vreo 10 persoane. Casc si eu ochii pe orar sa vad daca se termina cumva progamul inainte sa imi vina randul si vad asa:
- 9:00 - 12:00 - primire acte
- 13:00 - 14:00 - eliberare acte
Bun zic, 15 minute oricum e de primire si apoi, abia ce ajung si eu la ghiseu incep programul de eliberari... Sper sa se si tina de program.
Inca 10 minute trec si acelasi domn la ghiseu, doamna mai pleaca, mai vine, mai vine o colega, oamenii de la giseu incep sa mormaie ca se termina programul... pana la urma domnul termina. Se intoarce si zice:
- Va rog sa ma scuzati ca a durat atat, nu am vrut sa va deranjez.
Brusc se face liniste, nemultumitii care cu 2 minute in urma mormaie acum cu jumate de gura "Nu-i nici o problema". Recunosc ca am ramas mirata la faza asta, gandindu-ma ca s-au mai schimbat lucrurile, aud si eu un raspuns civilizat la o problema care potential putea provoca discutii aprinse.
Domnul pleaca, urmatorii care vroiau sa depuna acte sunt respinsi ca s-a terminat programul, raman cu vreo 4 persoane in fata mea. Totusi nu puteam pleca de la politie cu impresia ca oamenii sunt civilizati... Apar pe usa 2 domni in varsta, si se aseaza fix in spatele persoanei de la ghiseu. Incep sa discute:
- Sa intreb numai daca e gata cartea de idenitate.
- Da, sigur.
- Eu l-am sunat pe Ionut si mi-a zis ca e sigur gata, dar ma gandesc sa intreb totusi, ca sa nu stau degeaba la coada.
- Daca ti-a zis ca e gata...
- Da dar nu se stie.
Bineinteles, provocarea nu a ramas fara urmari. O doamna mai din spate:
- Noi toti stam la coada fara sa stim daca s-a eliberat.
- Doamna, zice unul dintre cei 2 domni, eu am o treaba de rezolvat, nu pot sa stau. Dumneavoastra stiti ce inseamna sa ai o treaba? Ati avut in viata dumneavoastra ceva de rezolvat?
In momentul asta am simtit ca ma enervez. Asa discurs tendentios de mult nu mai auzisem si suna teribil de asemanator cu ce auzeam in copilarie pe la televizor in cele 2 ore de program. Brusc simt ca fiecare minut pe care il pierd stand la coada imi trebuie si ca domul se inseala amarnic daca crede ca o sa vada ghiseul ala inaintea mea.
- Coada este aici domnule, zice o alta doamna din spate.
- Coada este la animale, aici se cheama rand, zice unul dintre domni fara sa se intoarca.
- Da dar dumeavoastra stati in fata, ii zic eu uitandu-ma cam urat la el.
Domnul tace vreo jumate de minut si apoi continua discutia cu prientenul dansului:
- Totusi e pacat sa stau la coada fara sa stiu daca e gata.
- Pai daca ti-a spus ca e gata, e probabil gata.
- Da, dar nu poti sa stii.
Acum mi-am adus aminte de Dem Radulescu si Mircea Diaconu intr-o scrisoare pieduta, stiti dialogul ala cu:
- E prea tare, eu nu o semnez
-O dam anonima
-Atunci o semnez..
Ei bine, asa erau si cei 2 domni, Farfuridi si Banzovenescu doar mai tupeisti si cu o doza solida de nesimtire, calitati extrase direct din comnuismul pe care l-au trait si probabil admirat.
sâmbătă, 28 februarie 2009
The Reader
Versiunea scurta
Povestea unei femei analfabete, fosta paznic la Auschwitz, care are o relatie de o vara cu un pusti de 15 ani. Pustiul se indragosteste, ea dispare dar se revad intr-o sala de judecata, ea in boxa acuzatilor si el student la drept care isi face practica. Nu se intalnesc dar el incepe sa ii inregistreze si sa ii trimita casete audio in care ii citeste carti. Exact la fel cum facuse si in vara aceea... Oarecum obligat de circumstante, o intalneste inainte de eliberare si incearca sa o ajute dar ea se sinucide.
Versiunea simplista
Ea este un monstru, el este un copil, ea ii distruge viata, el nu intelege nimic.
Versiunea complicata
Michael, un pusti de 15 ani, are o aventura de o vara in care descopera pentru prima data sentimentul intimitatii si dragostea dar in care se lasa condus pas cu pas de ea. Cand iubita dispare sufera dar merge mai departe. Este un tanar german care nu a participat la razboi, dar care trebuie sa traiasca cu faptele generatiei trecute. Face parte dintre cei care incearca sa inteleaga si carora o lume intreaga le spune ca nimic nu poate sa justifice organizarea unei masini a mortii in care sa ucizi milioane de oameni. Si astazi in centrul Berlinului este o lista cu lagarele de concentrare... Si filmul asta spune cate ceva din ce simte un german cand trece pe acolo.
In studentie afla ca ea fusese paznic in lagar si asista la judecata. In acest moment tanarul nostru are o problema. Nu mai poate judeca razboiul si a responsabilitatea germana doar cu rationamentul, se trezeste brusc ca in fata unei banci de acuzati in care toata lumea vede niste monstri dar el vede si o fiinta umana. Stie ca nu poate sa scuze faptele, nici nu incearca, doar sufera pentru ca stie ca acolo este o fiinta umana. O fiinta care a participat la crime si care va plati pentru asta dar a carei fata umana el o cunoaste. Practic el intelege suferinta ei si intr-un fel sufera si el, stie ca ea isi merita pedeapsa dar nu se poate opri sa nu sufere.
Ea se numeste Hannah si este analfabeta. Pentru ea o slujba oferita de SS este o slujba ca oricare alta. Probabil ca pe vremea aia ajungeai la un statut social special daca lucrai pentru SS. Asa ca ea nu vede care ar fi problema sa isi lase slujba de la Siemens si sa se angajeze la SS. Intamplator, in acel moment, SS angaja paznici.
Hannah descopera repede ca aceasta slujba, ca orice alta de altfel, are reguli si indatoriri. De exemplu trebuie alese saptamanal detinutele care vor fi trimise in camerele de gazare pentru a face loc detinutelor nou venite. Nu exista criterii clare pentru alegerea celor care trebuie trimise, deci se vade in situatia de a improviza. Alege dupa cum are chef, lucru care nu ar fi o problema daca cei alesi nu ar fi trimisi la moarte. Cum poate face un om o asemenea slujba? Probabil anafalbetismul si indoctrinarea ajuta mult.
In timpul retragerii detinutele trebuie mutate. Intr-o noapte paznicele le incuie intr-o biserica si dar biserica este lovita de bombe intr-un raid aerian. Aici intervine o problema tehnica, ce ar trebui sa faca escorta: sa deschida usile si sa riste ca detinutele sa scape sau sa le lase sa moara in biserica. Proabil datorita faptului ca ar fi fost anchetate daca ar fi scapat vreo detinuta dar nimeni nu le-ar fi zis nimic daca mureau toate, paznicele au pazit doar sa nu evadeze careva din flacari... Si nici una nu se gandeste probabil ca ce fac este o crima deoarece SS nu o considera asa. Daca vreo detinuta ar scapa, aia ar fi o crima!
In toata povestea lucrului in lagar si a procesului pentru faptele ei acolo, Hannah nu are ce sa spuna. Pur si simplu ea se supune celor care ii spun ce sa faca. Daca nazistii i-au spus sa pazeasca prizioniere a facut-o si a avut comportamentul si 'morala' corespunzatoare deoarece asa facea majoritatea. Daca acum sistemul judiciar ii spune ca este o criminala si trebuie sa plateasca pentru faptele ei, ea se supune si de data asta. Intr-un fel, Hannah este intruchiparea omului care face ce i se spune fara sa aiba vreodata vreo obiectie.
Hannah isi da seama ca ea nu mai exista ca fiinta umana si ca orice om care afla ca a fost paznic in lagar o va privi ca pe o criminala. Spune adevarul la proces dar nu poate recunoaste ca este analfabeta. Prefera eticheta 'criminala' in locul celei de 'criminala analfabeta care merita putina mila deoarece era incapabila sa inteleaga ce face'.
Povestea de dragoste dintre cei 2 nu exista. Ea a avut loc intr-o lume ireala in care nimeni nu punea intrebari si nu se gandea la viitor. Hannah stie ca nimeni nu o poate iubi stiind ce a facut, nimeni nu o poate privi altfel decat ca pe un monstru. Nu incearca sa se justifice pentru ca orice ar spune mortii raman morti. Si probabil ca intelege ca indiferent ce ar face, toate actiunile ei, sunt privite in contextul faptelor din timpul razboiului.
Michael o iubeste dar stie ca nu doreste sa o vada sau sa vorbeasca cu ea. Nu doreste sa continuie povestea de dragoste in nici un fel care implica interactiune din partea ei. Orice interactiune cu ea ar insemna continuarea povestii de o vara cu o femeie despre care stie acum lucruri ingrozitoare. Or el doreste ca povestea aceea sa ramana intacta. Tot ce vrea sa faca, poate pentru a isi domoli dureea, este sa ii daruiasca casete cu in care ii citeste carti.
Este singura modalitate de a comunica cu femeia pe care o iubeste lasand monstrul sa isi ispaseasca pedeapsa.
Povestea unei femei analfabete, fosta paznic la Auschwitz, care are o relatie de o vara cu un pusti de 15 ani. Pustiul se indragosteste, ea dispare dar se revad intr-o sala de judecata, ea in boxa acuzatilor si el student la drept care isi face practica. Nu se intalnesc dar el incepe sa ii inregistreze si sa ii trimita casete audio in care ii citeste carti. Exact la fel cum facuse si in vara aceea... Oarecum obligat de circumstante, o intalneste inainte de eliberare si incearca sa o ajute dar ea se sinucide.
Versiunea simplista
Ea este un monstru, el este un copil, ea ii distruge viata, el nu intelege nimic.
Versiunea complicata
Michael, un pusti de 15 ani, are o aventura de o vara in care descopera pentru prima data sentimentul intimitatii si dragostea dar in care se lasa condus pas cu pas de ea. Cand iubita dispare sufera dar merge mai departe. Este un tanar german care nu a participat la razboi, dar care trebuie sa traiasca cu faptele generatiei trecute. Face parte dintre cei care incearca sa inteleaga si carora o lume intreaga le spune ca nimic nu poate sa justifice organizarea unei masini a mortii in care sa ucizi milioane de oameni. Si astazi in centrul Berlinului este o lista cu lagarele de concentrare... Si filmul asta spune cate ceva din ce simte un german cand trece pe acolo.
In studentie afla ca ea fusese paznic in lagar si asista la judecata. In acest moment tanarul nostru are o problema. Nu mai poate judeca razboiul si a responsabilitatea germana doar cu rationamentul, se trezeste brusc ca in fata unei banci de acuzati in care toata lumea vede niste monstri dar el vede si o fiinta umana. Stie ca nu poate sa scuze faptele, nici nu incearca, doar sufera pentru ca stie ca acolo este o fiinta umana. O fiinta care a participat la crime si care va plati pentru asta dar a carei fata umana el o cunoaste. Practic el intelege suferinta ei si intr-un fel sufera si el, stie ca ea isi merita pedeapsa dar nu se poate opri sa nu sufere.
Ea se numeste Hannah si este analfabeta. Pentru ea o slujba oferita de SS este o slujba ca oricare alta. Probabil ca pe vremea aia ajungeai la un statut social special daca lucrai pentru SS. Asa ca ea nu vede care ar fi problema sa isi lase slujba de la Siemens si sa se angajeze la SS. Intamplator, in acel moment, SS angaja paznici.
Hannah descopera repede ca aceasta slujba, ca orice alta de altfel, are reguli si indatoriri. De exemplu trebuie alese saptamanal detinutele care vor fi trimise in camerele de gazare pentru a face loc detinutelor nou venite. Nu exista criterii clare pentru alegerea celor care trebuie trimise, deci se vade in situatia de a improviza. Alege dupa cum are chef, lucru care nu ar fi o problema daca cei alesi nu ar fi trimisi la moarte. Cum poate face un om o asemenea slujba? Probabil anafalbetismul si indoctrinarea ajuta mult.
In timpul retragerii detinutele trebuie mutate. Intr-o noapte paznicele le incuie intr-o biserica si dar biserica este lovita de bombe intr-un raid aerian. Aici intervine o problema tehnica, ce ar trebui sa faca escorta: sa deschida usile si sa riste ca detinutele sa scape sau sa le lase sa moara in biserica. Proabil datorita faptului ca ar fi fost anchetate daca ar fi scapat vreo detinuta dar nimeni nu le-ar fi zis nimic daca mureau toate, paznicele au pazit doar sa nu evadeze careva din flacari... Si nici una nu se gandeste probabil ca ce fac este o crima deoarece SS nu o considera asa. Daca vreo detinuta ar scapa, aia ar fi o crima!
In toata povestea lucrului in lagar si a procesului pentru faptele ei acolo, Hannah nu are ce sa spuna. Pur si simplu ea se supune celor care ii spun ce sa faca. Daca nazistii i-au spus sa pazeasca prizioniere a facut-o si a avut comportamentul si 'morala' corespunzatoare deoarece asa facea majoritatea. Daca acum sistemul judiciar ii spune ca este o criminala si trebuie sa plateasca pentru faptele ei, ea se supune si de data asta. Intr-un fel, Hannah este intruchiparea omului care face ce i se spune fara sa aiba vreodata vreo obiectie.
Hannah isi da seama ca ea nu mai exista ca fiinta umana si ca orice om care afla ca a fost paznic in lagar o va privi ca pe o criminala. Spune adevarul la proces dar nu poate recunoaste ca este analfabeta. Prefera eticheta 'criminala' in locul celei de 'criminala analfabeta care merita putina mila deoarece era incapabila sa inteleaga ce face'.
Povestea de dragoste dintre cei 2 nu exista. Ea a avut loc intr-o lume ireala in care nimeni nu punea intrebari si nu se gandea la viitor. Hannah stie ca nimeni nu o poate iubi stiind ce a facut, nimeni nu o poate privi altfel decat ca pe un monstru. Nu incearca sa se justifice pentru ca orice ar spune mortii raman morti. Si probabil ca intelege ca indiferent ce ar face, toate actiunile ei, sunt privite in contextul faptelor din timpul razboiului.
Michael o iubeste dar stie ca nu doreste sa o vada sau sa vorbeasca cu ea. Nu doreste sa continuie povestea de dragoste in nici un fel care implica interactiune din partea ei. Orice interactiune cu ea ar insemna continuarea povestii de o vara cu o femeie despre care stie acum lucruri ingrozitoare. Or el doreste ca povestea aceea sa ramana intacta. Tot ce vrea sa faca, poate pentru a isi domoli dureea, este sa ii daruiasca casete cu in care ii citeste carti.
Este singura modalitate de a comunica cu femeia pe care o iubeste lasand monstrul sa isi ispaseasca pedeapsa.
sâmbătă, 21 februarie 2009
Nunta Muta
Dupa parerea mea, "Nunta Muta" reuseste un singur lucru: sa redea atitudinea taranilor carora li s-a luat pamantul de catre comunisti si care sunt obligati sa stea cumiti si sa taca cand se plimba idiotii si oportunistii satului cu steagul rosu pe ulita. Si sa faca misto de ei, dar cu limita ca stiu ei ca puterea este din pacate de partea idiotilor cu steagul rosu.
Tot filmul este facut de jocul actorilor si nu de poveste sau de felul in care este realizat. Personajele sunt schematice si imaginile vor doar sa socheze prin expunerea unei mizerii excesive. Nu am inteles niciodata de ce prefera unii sa transmita un mesaj filmand in cea mai neagra mizerie si nu incearca sa spuna o poveste si sa creeze niste personaje intr-un decor normal. Atunci poate ne-ar arata ceva arta si nu doar 'arta' de a pune camera pe niste daramaturi.
In concluzie, filmul prezinta foarte veridic atmosfera din carciuma satului, are cateva bancuri memorabile si e plin de actori care joaca foarte bine. Poti sa mori de ras la cateva scene si o sa ramana in amintire cateva scene tragice.
Reteta pentru Ingrijirea Tenului
Ii stiti pe cei care se baga in vorba in timpul calatoriei? In tren, in avion, in autobuz? In general ma uit urat, raspund monosilabic si excesiv de politicos, comportament care are darul sa ii linisteasca subit. Uneori ma apuca insa cheful de vorba si le fac jocul. Este o discutie ca intre detectivi, cine spune mai putine despre el si afla mai multe despre celalalt. Una dintre cele mai haioase conversatii am avut-o in avionul spre Bucuresti, cu o domnisoara tanara si simpatica dar cam nesigura pe dansa. Terminase facultatea, gasise o slujba buna si acum avea timp sa se gandeasca ce altceva in afara de servici sa faca cu timpul liber. In buna traditie a tuturor curiosilor vorbareti, ajunge la un moment dat sa ma intrebe :
- Ma scuzati, sunt curioasa, cati ani aveti?
- 32.
- Mie cat imi dati?
- O, stiti eu nu ma pricep la asta. Prietenului meu i-am dat la inceput cu 10 ani mai mult decat avea de fapt. (Lucru perfect adevarat, am facut gresala sa ii spun si lui asta, nici pana in ziua de azi nu cred ca mi-a iertat-o. Ma asteapta probabil sa ajung si eu la varsta lui de atunci ca sa se razbune.)
- Cum asa cu 10 ani mai mult?
- Pai era neras și obosit. Nu a fost vina mea ca arata in halul ala.
- Si ce a zis.
- Ce sa mai zica? S-a bosumflat putin.
- Totusi sunt curioasa, cat imi dati?
- 27?
- Nu, 25. Deci arat mai batrana.
- Dupa cum spuneam nu stiu sa apreciez.
Pauza, mai asculta muzica, eu mai citesc cate ceva. Totusi discutia nu se termina aici.
- Stiti de unde pot lua carne proaspata de vitel in Bucuresti?
Ma gandesc serios la intrebare, poate domnisoara vrea sa manance carne proaspata. Ma simt chiar si putin jenata pentru ca eu nu ma prea omor la departamentul asta, cumpar cam orice este la magazinul de langa mine si in termen. Daca vreau carne proaspata cumpar de la rude de la tara. Acolo macar stiu ce iau. Dar cazurile sunt rare, m-am invatat sa mananc ce e pe la oras. Ma gandeam chiar ca domnisoara o fi de la tara, obisnuita cu mancarea sanatoasa, si sufera in Bucuresti ca mananca prostii de prin supermarket. Din pacate, cu toata bunavointa nu o puteam ajuta.
- Nu prea stiu. Eu cumpar de la mine din piata dar habar n-am daca este foarte proaspata.
- Stiti eu am fost in vacanta la munte, spune domnisoara. Acolo am cunoscut o doamna care mi-a dat o reteta foarte eficienta pentru ingrijirea tenului. Cred ca era foarte buna pentru ca doamna avea o piele foarte frumoasa deși avea 40 de ani. Vreti sa va dau reteta?
- Nu, multumesc.
- Bine, dar sa stiti ca e foarte eficienta. Oricum, reteta cere un tratament care se intinde pe mai multe saptamani și una din faze este sa iti pui carne proaspata de vitel pe fata.
Aici am ramas fara replica. Nu imi venea sa cred ca am putut sa fiu asa naiva si sa imi imaginez ca vroia carne de vitel ca sa o manance. Cum de nu m-am prins ca inca era marcata de faza cu varsta?
- Chiar nu vreti sa va dau reteta ? continua domnisoara.
- Nu multumesc, eu nu reusesc nici sa imi dau cu crema in fiecare seara, e prea complicat pentru mine sa fac tratamente cosmetice.
Nu i-am mai spus ca situatia ar fi traumatizanta pentru cateaua mea. Ea este un caine de vanatoare respectabil, brac german cu acte în regula. Mamica ei vana impreuna cu stapanul sau, si acesta a crescut puii ca pe niste viitori vanatori, invatati de mici la carne cruda. Prin urmare, scumpa mea catelusa, la frumoasa varstă de 3 luni a mirosit carnea din sacosa și profitand de 5 minute de neatentie din partea mea, s-a catarat in doua labute pe scaun, a scos carnea din sacosa si din hartie a papat tot. Bucata de carne era cam jmatate din marimea catelului… Totusi ea a mancat tot, cand m-am intors eu lingea hartia de sange. Cred ca daca as incepe sa utilizez cruditati pentru fata ar trebui sa ma bat pentru ele cu scumpica de javra. Probabil as pierde de fiecare data, poate uneori si o parte din fată, ca de, asa e la vanatoare.
duminică, 15 februarie 2009
Auschwitz
Acum cativa ani am vizitat Auschwitz dar zilele trecute am vazut "Gray Zone" un film despre prizionierii evrei care erau folositi pentru munca in crematorii si camera de gazare. Filmul este crutemurator si mi-am adus aminte de vizita mea la Auschwitz.
Pe drum ma intrebam ce ar trebui sa simt in fata ideei de a vizita un loc unde au fost macelariti milioane de oameni. Ma asteptam sa ma socheze ceva intr-un fel dar nu s-a intamplat nimic. Nu am avut nici un fel de sentimente, nici macar cand ne-au aratat par uman si alte lucruri ramase de la cei omorati acolo. Pe cand ne plimbam printre baracile oribile in care fusesera tinuti prizionierii, am fost marcata de cat de mare este lagarul si de faptul ca pe acolo crestea iarba ca peste tot. Am inceput sa ma gandesc in mod ciudat la iarba si am realizat cu stupoare ca daca nu iti spune nimeni ce a fost acolo poti considera locul ca unul total obisnuit… Daca nu ar fi fost pastrat lagarul ca un muzeu, locul ar fi fost acum total normal. Cum este posibil ca acele orible lucruri sa nu fi lasat nici o urma imposibil de sters pe locurile unde s-au intamplat ? Ei bine, asa e viata, singura urma de nesters in conditiile asea este memoria... Dar si asta trebuie sa fie mentinuta... Daca rasa umana mai exista peste mii de ani, cati indivizi vor mai stii ce a fost Auschwitz ?
Apoi, am vizitat peronul unde prizionierii coborau din tren, stiti acea secventa care apare in majoritatea filmelor despre lagar. Era o coroana mica de flori proaspete pe calea ferata asa cum erau cateva si in alte locuri din lagar. Incercam sa ma gandesc cam ce simteau oamenii care coborau acolo, dar erau doar ganduri, nu emotii. Si apoi, chiar pe peronul acela ma suna mama. Mama avea chef de vorba, era sambata, eu eram plecata de o saptamana, venise momentul sa afle ce mai fac, ce am mai facut, cum o mai duc, la ce ora ma intorc exact miercuri, ce am mai vizitat, ce mai e pe la servici, etc. Si desigur, ne apucam sa discutam pana ma intreaba ce fac si ii zic ca vizitez Auschwitz. Pauza…
- Dar ce ti-a venit sa vizitezi asa ceva ?
- Pai e langa Cracovia si aveam de ales intre asta si o mina de sare, si mina de sare am mai vazut, ii zic eu.
- Aha… Bine draga, dar cred ca e un loc prea trist sa il vizitezi intr-o vacanta, mai bine stateai in Cracovia
Si discutia continua pe alte teme.
La sfarsitul discutiei am realizat ca banalul gest de a discuta despre nimic este aproape un sacrilegiu pe peronul acela. Nimic din viata obisnuita si banala nu isi are locul acolo. Acolo totul a fost neobisnuit si nebunesc, fara sens si ingrozitor de crud.
Si desi iarba creste si vizitatorii aduc cu ei viata obisnuita si banala nu trebuie uitat ca acela este un loc care ar trebui sa ne faca sa intelegem de ce sunt capabili oamenii. Si poate nu se va mai repeta... Desi probabil s-a repetat in Iugoslavia...
vineri, 13 februarie 2009
Revolutionary Road
The movie describes very realistically a couple linked by no profound connection. They are just two partners that live in the same house, have two children together, define themselves some external common objective and fight like husband and wife. Other than that, there is not moment of intimacy, nothing truly personal in the relation besides impersonal hatred and theatrical passion.
The two believe themselves to be very special and they consider to be living in the middle of totally un-interesting people. He does not know what is its true talent, but he suspects he has one because it is not possible that he would be destined to have such an un-interesting live. She thinks to be an actresses but she has no success in the plays she occasionally gets a part.
Both believe that they have lost the chance to do something special because they married, had children and he had to take a job that bores him to death. Of course the reasoning is correct; their life has changed because they assumed some responsibilities that, in turn, made it impossible for them to follow their dreams.
What is surprising is the incapacity of the two to define themselves without using spectators. When they talk about themselves in intimacy, they are naked and extremely predictable. For example, he considers he felt alive when he went fighting on the war, and she felt alive when she has made love fist time with him. So death an sex is what makes them feel alive, quite difficult to build a life on this.
As a consequence, they had to find something to make them feel alive and as inside themselves is mostly fog, what remains are the spectators. So both our heroes construct for themselves a public image of non-conformists and they are terribly glad that they seem to be smarter than all the others. Practically they do nothing else but lying better than most…
The irony of the situation is that the two are just two common people, predictable and monotonous. As long as they played by the rules, they managed to build a house, get a car, get a job and raise two children. They could be happy if they could not feel so special and as a direct consequence, be unhappy that they have a common and normal life.
Of course, the two manage to make their lives a living nightmare, accusing each other to be: he – a coward incapable of breaking free of the common life they lead and her – an unrealistic person that wants impossible things.
At this point she has a bright idea: move to Paris where she will get a job and he will have the time to think what he wants to do. The best part of the plan is that all the others show their envy when they hear about it. They envy the lucky ones that will move to Europe and will have such an interesting life. This reaction of the others seams to give a special value to the plan… The two discovered a common objective that gives them a ‘cool’ public image and as a result they are happy.
The move is not the story of the couple jumping into the unknown and landing with luggage and illusions in Paris, but to his abandonment in favor of a better paid job. His decision is unbearable for her but she will not try in any way to follow her dream. She wants that somebody else to give her the dream realized, all her failings are because of the responsibilities she undertook but did not want, or because of the coward and common people with which she shares her life.
In the end she makes the last step toward madness in an attempt to free herself of all the stops in her way; she successfully avoids the moment where she should accept she is as common as everybody else.
He is left with the new job and with all the responsibilities. Of course he will have a monotonus life, much the same as his fathers. It is possible, a movie about its life to be more interesting than this one…
The two believe themselves to be very special and they consider to be living in the middle of totally un-interesting people. He does not know what is its true talent, but he suspects he has one because it is not possible that he would be destined to have such an un-interesting live. She thinks to be an actresses but she has no success in the plays she occasionally gets a part.
Both believe that they have lost the chance to do something special because they married, had children and he had to take a job that bores him to death. Of course the reasoning is correct; their life has changed because they assumed some responsibilities that, in turn, made it impossible for them to follow their dreams.
What is surprising is the incapacity of the two to define themselves without using spectators. When they talk about themselves in intimacy, they are naked and extremely predictable. For example, he considers he felt alive when he went fighting on the war, and she felt alive when she has made love fist time with him. So death an sex is what makes them feel alive, quite difficult to build a life on this.
As a consequence, they had to find something to make them feel alive and as inside themselves is mostly fog, what remains are the spectators. So both our heroes construct for themselves a public image of non-conformists and they are terribly glad that they seem to be smarter than all the others. Practically they do nothing else but lying better than most…
The irony of the situation is that the two are just two common people, predictable and monotonous. As long as they played by the rules, they managed to build a house, get a car, get a job and raise two children. They could be happy if they could not feel so special and as a direct consequence, be unhappy that they have a common and normal life.
Of course, the two manage to make their lives a living nightmare, accusing each other to be: he – a coward incapable of breaking free of the common life they lead and her – an unrealistic person that wants impossible things.
At this point she has a bright idea: move to Paris where she will get a job and he will have the time to think what he wants to do. The best part of the plan is that all the others show their envy when they hear about it. They envy the lucky ones that will move to Europe and will have such an interesting life. This reaction of the others seams to give a special value to the plan… The two discovered a common objective that gives them a ‘cool’ public image and as a result they are happy.
The move is not the story of the couple jumping into the unknown and landing with luggage and illusions in Paris, but to his abandonment in favor of a better paid job. His decision is unbearable for her but she will not try in any way to follow her dream. She wants that somebody else to give her the dream realized, all her failings are because of the responsibilities she undertook but did not want, or because of the coward and common people with which she shares her life.
In the end she makes the last step toward madness in an attempt to free herself of all the stops in her way; she successfully avoids the moment where she should accept she is as common as everybody else.
He is left with the new job and with all the responsibilities. Of course he will have a monotonus life, much the same as his fathers. It is possible, a movie about its life to be more interesting than this one…
joi, 12 februarie 2009
Ce frumos e acolo
Aeroportul din Budapesta, seara târziu așteptând îmbarcarea la zborul pentru București. Încet, încet se adună călătorii pentru cursa de București. Se așează doi domni lângă mine și încep să vorbească de ale lor ca să audă toată sala... Afaceri, complicații, ma rog. Apare ”piti” întruchipată într-o domnișoară mult prea plinuță pentru hainele strâmte care îi puneau în evidență picioarele grosolane. Sigur, jacheta era puțin mai lungă decât fusta și ambele abia acopereau posteriorul. Cizmulițe colorate și înalte, cercei teribil de mari și o geantă strălucitoare imensă. Hait, zic, stai că apar curiozitățile obișnuite, deja mă simt ca acasă deși am lipsit doar câteva zile.
Începe boardingul, am loc pe ultimul rând și nu-mi explic de ce. În Lubliana am plecat acum câteva ore bune, ar fi trebuit să am loc bun, de obicei la zborurile cu escală în avionul 2 prinzi loc în față. Mă gândesc că Lubliana o fi considerat aeroport mai retras, poate nu primesc locuri așa bune cand fac check-in la zborurile cu escala. Mă rog...
Lângă mine se așează o domnișoară și mă întreabă în engleză dacă am să îi dau o carte să citească. Hm... zic eu, domnișoara e îndrăzneață...
- Nu, îi răspund, dar dacă doriți vă pot da un walkman. Nu știu dacă o să va placă muzica însă.
Domnișoara e surprinsă că sunt româncă, bănuise altceva după carte... Mă rog, bine ca nu m-a luat cu germana, ar fi fost mai rău.
- Da, vă mulțumesc.
Ia walkman-ul, mă întreabă cum se schimbă melodiile și incepe să asculte. Eu citesc în continuare. După o vreme se oprește din ascultat și după câteva minute de tăcere începe discuția.
- Ați fost în Budapesta?
- Nu, vin din Lubliana.
- Da?
- Dar am fost într-un oraș din Austria cu serviciul. E aeroportul mai aproape decat Viena.
Este doar pe jumatate adevărat, anul trecut am fost pe acolo în interes de servici, acum mai vizitam prietenii. Dar după cum spuneam, îi știu eu bine pe cei care se bagă în vorbă cu străinii și știu exact ce trebuie să eviți pentru ca discuția să nu devină mai personală decât îmi face mie plăcere.
- Vai ce frumos, și cum e acolo?
- Frumos, înconjurat de munți, au un lac foarte frumos. Dumneavoastră unde ați fost?
- La Posdam cu un curs de perfecționare. E un oraș lângă Berlin.
”Serios, tu? Și Berlin pe unde e?”
- Și cum vi s-a părut orașul?
- Frumos, dar mai ales mi-a plăcut că aveau piste pentru bicicliști peste tot.
- Da? Eu am fost în Berlin dar nu am observat pistele de bicicliști, zic eu și încep să o bănuiesc pe domnișoară de snobism. Speram să nu înceapă vreo discuție despre lipsa pistelor de bicicliști in București.
Începe boardingul, am loc pe ultimul rând și nu-mi explic de ce. În Lubliana am plecat acum câteva ore bune, ar fi trebuit să am loc bun, de obicei la zborurile cu escală în avionul 2 prinzi loc în față. Mă gândesc că Lubliana o fi considerat aeroport mai retras, poate nu primesc locuri așa bune cand fac check-in la zborurile cu escala. Mă rog...
Lângă mine se așează o domnișoară și mă întreabă în engleză dacă am să îi dau o carte să citească. Hm... zic eu, domnișoara e îndrăzneață...
- Nu, îi răspund, dar dacă doriți vă pot da un walkman. Nu știu dacă o să va placă muzica însă.
Domnișoara e surprinsă că sunt româncă, bănuise altceva după carte... Mă rog, bine ca nu m-a luat cu germana, ar fi fost mai rău.
- Da, vă mulțumesc.
Ia walkman-ul, mă întreabă cum se schimbă melodiile și incepe să asculte. Eu citesc în continuare. După o vreme se oprește din ascultat și după câteva minute de tăcere începe discuția.
- Ați fost în Budapesta?
- Nu, vin din Lubliana.
- Da?
- Dar am fost într-un oraș din Austria cu serviciul. E aeroportul mai aproape decat Viena.
Este doar pe jumatate adevărat, anul trecut am fost pe acolo în interes de servici, acum mai vizitam prietenii. Dar după cum spuneam, îi știu eu bine pe cei care se bagă în vorbă cu străinii și știu exact ce trebuie să eviți pentru ca discuția să nu devină mai personală decât îmi face mie plăcere.
- Vai ce frumos, și cum e acolo?
- Frumos, înconjurat de munți, au un lac foarte frumos. Dumneavoastră unde ați fost?
- La Posdam cu un curs de perfecționare. E un oraș lângă Berlin.
”Serios, tu? Și Berlin pe unde e?”
- Și cum vi s-a părut orașul?
- Frumos, dar mai ales mi-a plăcut că aveau piste pentru bicicliști peste tot.
- Da? Eu am fost în Berlin dar nu am observat pistele de bicicliști, zic eu și încep să o bănuiesc pe domnișoară de snobism. Speram să nu înceapă vreo discuție despre lipsa pistelor de bicicliști in București.
- Tot cu serviciul in Berlin?
- Nu, doar un week-end în vizită.
- Și pe unde ați mai fost?
- Mai mult așa, câteva luni adică, în Dublin.
- Da? Și cum e în Dublin?
- E drăguț doar ca nu prea e nimic de vizitat, într-un week-end vezi cam tot. Și in rest eu am devenit cam depresivă din cauza climei. Dacă îmi zicea cineva înainte nu credeam, dar după câteva săptămâni de plecat la servici pe întuneric și întors de la servici pe același întuneric am început să ma simt foarte tristă. Prin martie a început să fie lumină și mi-am dat și eu seama care era cauza tristeții.
- Și cum sunt irlandezii și cluburile, pub-urile?
- Irlandezii sunt ok, iar în pub-uri nu mă prea duc nici în București. Am fost de vreo 2 ori cu colegii de la firmă dar nu mi s-a părut nimic interesant. Ba o data am fost într-un pub fără muzică, oamenii stăteau și la mese și în picioare, beau și discutau. Foarte ciudat.
- Eu am fost doar în Budapesta cu părinții și acum în Posdam.
- Eh, o să vă mai duceți, în vacanță de exemplu.
- Și ce job aveți? La o firmă mare?
- Nu, e o firmă mică de IT. Dar avem tot felul de proiecte și uneori mai trimitem consultanți la client, cum a fost cu Dublin.
- Bine că mai avem și o reprezentantă a femeilor în meseria asta.
Aici recunosc că m-a lovit, mi-a servit o frază prefabricată despre femei și programatori de m-a bagat sub scaun. Și eu săraca de mine care nu am povești despre cum sunt discriminată la locul de muncă pentru că sunt femeie....
- Da, nu e chiar așa de special, mai am colege.
De fapt, am foarte puține colege, maxim una-două dar am și eu plăcerile mele când discut cu un snobi. Așa că mai continui:
- Și dumneavoastră, ce faceți?
- Lucrez la ... (o multinațională bine cunoscută), dar e foarte mult de muncă și mai facem și cursuri de perfecționare unde este iar mult de muncă. Abia avem timp să ieșim o seară în oraș.
- Da, știu cum e. Și noi când avem termene mai stăm câte o noapte la birou.
Brusc domnișoara schimbă subiectul.
- Și, căsătorită, copii?
Desigur, puteam să scap? Aici este din nou vorba de tehnică, nici moartă nu aș recunoaște într-o discuție cu o persoană cunoscută de jumate de oră, vreo situație familială care să provoace includerea mea automată într-o categorie de persoane compătimite prin tradiție. Cum ar fi femeile nemăritate și fără copii de peste 30 de ani. Aș inventa cu ușurință un prieten și aș evita să dau detalii, dar de data asta adopt strategia detaliilor minime.
- Nu încă dar probabil în curând.
Eh, dacă ar ști el săracu ce spun eu despre el...
Deja nu prea mai avem subiecte pe marginea carora sa ne plangem de mila. Si asa n-am aflat amanunte picante din viata domnisoarei... Poate data viitoare mai mult noroc :)
marți, 10 februarie 2009
Revolutionary Road
Filmul reuseste sa descrie foarte realist un cuplu in care nimic profund nu ii leagă pe cei doi. Sunt doar doi parteneri care traiesc in aceeasi casa, au doi copii impreună, isi mai definesc cate un scop extern comun si se mai cearta ca intre soti. In rest nici un moment de intimitate, nimic personal in toata relatia decat ura impersonala si pasiune teatrala.
Cei doi se cred foarte speciali și considera ca traiesc in mijlocul unor oameni total neinteresanți. El nu stie care este adevaratul lui talent dar banuieste ca are unul deoarece nu este posibil sa fie sortit unei vieti atat de neinteresante. Ea crede ca este actrita dar nu are succes in piesele in care reuseste sa prinda cate un rol.
Amandoi au senzatia ca au pierdut sansa de a face ceva special pentru ca s-au casatorit, au avut copii și el a fost nevoit sa isi ia o slujba care il plictiseste ingrozitor. Desigur rationamentul este just, viata lor s-a schimbat deoarece responsabilitatile asumate i-au impiedicat sa incerce sa isi urmeze visele.
Ceea ce frapeaza este imposibilitatea celor doi de a se defini fara sa foloseasca spectatori. Cand vorbesc doar despre ei sunt goi și teribil de previzibili. De exemplu el considera ca s-a simtit viu doar cand a pornit la lupta pe front, iar pentru ea momentul de traire maxima a fost cand a făcut dragoste cu el. Deci moartea si sexul e tot ce ii face sa se simta vii, destul de greu sa iti construiesti o viata pe asa ceva.
Prin urmare trebuiau sa gaseasca ceva care sa ii faca sa traiasca si cum in interior e ceata, ce mai ramane sunt spectatorii. Deci cei doi eroi ai nostrii isi construiesc o imagine publica de non-conformisti si se bucura teribil ca par mai destepti decat toti ceilalti. In fapt nu fac decat sa minta mai bine decat altii...
Ironia situatiei este ca cei doi sunt niste tipi total neinteresanti, previzibili și monotoni. Cata vreme au jucat dupa reguli, au reusit sa obtina o casa, o masina, slujba si doi copii. Ar putea fi fericiti daca ar reuși sa nu se mai simta speciali si implicit nefericiti ca au o viata ca toți ceilalți.
Desigur, cei doi reusesc sa isi faca viata un calvar deoarece el este un las incapabil sa iasa din monotonia vieții si pentru ca ea este nerealista și își doreste lucruri imposibile.
In acest moment ea are o idee salvatoare: sa plece la Paris unde ea va obține o slujba și el va avea timp sa se gandeasca ce vrea sa faca. Partea cea mai buna a planului este ca toti ceilalți isi manifesta invidia fata de norocosii care vor pleca in Europa si vor avea o viata atat de interesanta. Aceasta reactie pare sa dea valoare planului... Cei doi au descoperit un scop comun care le oferă o imagine publica ”cool” și prin urmare sunt fericiti.
Filmul nu este povestea celor doi care se arunca in necunoscut si debarca cu arme, bagaje și iluzii la Paris, ci a dezertarii lui de la aceasta fuga pentru o slujba mai bine platita. Decizia este pentru ea de nesuportat dar nu va incerca in nici un fel sa isi urmeze visul pe cont propriu. Ea dorește ca altcineva sa ii dea visul ei, toate esecurile sunt din vina responsabilitatilor pe care le are dar nu le vrea sau din vina oamenilor lasi si neinteresanti alaturi de care traiește.
In final ea reuseste sa faca si ultimul pas spre nebunie incercand sa inlature toate obstacolele din cale; reuseste sa nu infrunte momentul in care ar fi trebuit sa accepte ca este la fel de comuna ca toți ceilalti.
El ramane cu slujba cea noua si cu toate responsabilitatile. Desigur va avea o viata monotona, cam la fel cu cea a tatălui sau. Este posibil ca un film despre aceasta viata sa fie mai interesant...
Cei doi se cred foarte speciali și considera ca traiesc in mijlocul unor oameni total neinteresanți. El nu stie care este adevaratul lui talent dar banuieste ca are unul deoarece nu este posibil sa fie sortit unei vieti atat de neinteresante. Ea crede ca este actrita dar nu are succes in piesele in care reuseste sa prinda cate un rol.
Amandoi au senzatia ca au pierdut sansa de a face ceva special pentru ca s-au casatorit, au avut copii și el a fost nevoit sa isi ia o slujba care il plictiseste ingrozitor. Desigur rationamentul este just, viata lor s-a schimbat deoarece responsabilitatile asumate i-au impiedicat sa incerce sa isi urmeze visele.
Ceea ce frapeaza este imposibilitatea celor doi de a se defini fara sa foloseasca spectatori. Cand vorbesc doar despre ei sunt goi și teribil de previzibili. De exemplu el considera ca s-a simtit viu doar cand a pornit la lupta pe front, iar pentru ea momentul de traire maxima a fost cand a făcut dragoste cu el. Deci moartea si sexul e tot ce ii face sa se simta vii, destul de greu sa iti construiesti o viata pe asa ceva.
Prin urmare trebuiau sa gaseasca ceva care sa ii faca sa traiasca si cum in interior e ceata, ce mai ramane sunt spectatorii. Deci cei doi eroi ai nostrii isi construiesc o imagine publica de non-conformisti si se bucura teribil ca par mai destepti decat toti ceilalti. In fapt nu fac decat sa minta mai bine decat altii...
Ironia situatiei este ca cei doi sunt niste tipi total neinteresanti, previzibili și monotoni. Cata vreme au jucat dupa reguli, au reusit sa obtina o casa, o masina, slujba si doi copii. Ar putea fi fericiti daca ar reuși sa nu se mai simta speciali si implicit nefericiti ca au o viata ca toți ceilalți.
Desigur, cei doi reusesc sa isi faca viata un calvar deoarece el este un las incapabil sa iasa din monotonia vieții si pentru ca ea este nerealista și își doreste lucruri imposibile.
In acest moment ea are o idee salvatoare: sa plece la Paris unde ea va obține o slujba și el va avea timp sa se gandeasca ce vrea sa faca. Partea cea mai buna a planului este ca toti ceilalți isi manifesta invidia fata de norocosii care vor pleca in Europa si vor avea o viata atat de interesanta. Aceasta reactie pare sa dea valoare planului... Cei doi au descoperit un scop comun care le oferă o imagine publica ”cool” și prin urmare sunt fericiti.
Filmul nu este povestea celor doi care se arunca in necunoscut si debarca cu arme, bagaje și iluzii la Paris, ci a dezertarii lui de la aceasta fuga pentru o slujba mai bine platita. Decizia este pentru ea de nesuportat dar nu va incerca in nici un fel sa isi urmeze visul pe cont propriu. Ea dorește ca altcineva sa ii dea visul ei, toate esecurile sunt din vina responsabilitatilor pe care le are dar nu le vrea sau din vina oamenilor lasi si neinteresanti alaturi de care traiește.
In final ea reuseste sa faca si ultimul pas spre nebunie incercand sa inlature toate obstacolele din cale; reuseste sa nu infrunte momentul in care ar fi trebuit sa accepte ca este la fel de comuna ca toți ceilalti.
El ramane cu slujba cea noua si cu toate responsabilitatile. Desigur va avea o viata monotona, cam la fel cu cea a tatălui sau. Este posibil ca un film despre aceasta viata sa fie mai interesant...
duminică, 25 ianuarie 2009
Opinii la modă
Astăzi am citit confesiunea unei doamne care simțea nevoia sa-și impărtășească povestea vieții pe net. Pe scurt, situația doamnei în cauză stă cam așa:
- La primul job din carieră, tânară si idealistă fiind, se indrăgostește de un coleg insurat (să il numim domnul A) care are un copil. Desigur, incearcă inițial să reziste dar dragostea invinge și incepe relația (să o numim relația A). Nici un moment nu se pune problema ca domnul A să divorțeze dar relația continuă vreo 2 ani. În acest timp, doamna iși dă seama că nu poate renunța la colegul A.
- Relația A continuă dar un alt domn (să il numim domnul B) incepe să facă avansuri doamnei. Doamna incearcă din nou să reziste dar cedează și de data asta. Ați ghicit, și de data asta cedează din dragoste. B habar n-are de existența lui A dar A știe de existența lui B și ca un mărinimos ce se află acceptă situația.
- Relația A continua. Domnul B o cere în căsătorie pe doamna respectivă si doamna acceptă.
- Relațiile A și B continuă, domnul A vine la nuntă și le urează cele bune.
- Relațiile A și B continuă, doamna rămâne însărcinată, este desigur nesigură cine este autorul. Există doar 2 posibilități: A sau B.
- Relațiile A și B continuă, doamna este fericită ca are un copil sănătos si nu regretă nimic. Nu regretă nimic deoarece consideră ca rezultatul faptelor dânsei este un copil extraordinar și cum ar putea faptele sa fie greșite când rezultatul este un copil?
Trebuie să recunosc ca doamna din poveste mi s-a parut crudă și total lipsită de scrupule. Insă ce m-a făcut să mă înfior au fost comentariile cititorilor. Existau câteva categorii de comentarii:
- Dragostea este oarbă și uneori se intâmplă și lucruri din astea, să arunce primul piatra cel care este nevinovat.
- Doamna este o femeie puternică care și-a găsit fericirea cum a putut și nimeni nu are dreptul să o judece.
- Doamna a facut cateva greșeli pe ici pe colo, dar autorii doreau să precizeze ca nu o judecă.
- Bărbații înșeală mai mult decât femeile, deci nu e o problemă că mai înșeală si femeile.
Cele mai stupide comentarii erau cele în care morala poveștii era in cheie feministă. Adică să fii o femeie modernă înseamnă azi sa te măriți știind că vei continua relația cu un alt bărbat și să faci un copil fără să fii sigură cine este tatăl. Asta dovedește că ești o femeie independentă și puternică. Desigur, dacă un bărbat ar face asta ar dovedi că este un porc.
Practic, cam in toate comentariile se specifica, într-un fel sau in altul, că autorul nu dorește să judece pe nimeni... Eu nu prea înțeleg de ce nu am avea dreptul să judecăm. Este doar un comentariu pe net, atâta vreme cât nu folosești un limbaj deplasat, cât nu instigi la lucruri ilegale (cum ar fi pedepsirea adulterului) și nu propui ca aceste persoane să fie tratate diferit in societate de ce ar trebui sa te scuzi că ai o opinie?
Ei bine, trebuie să te scuzi dacă nu ai o opinie la modă. Dacă cumva vrei să spui că ți se pare greșit să duci o viață de familie plină de minciuni trebuie să iți ceri scuze că ai lezat amorul propriu al mincinosului care iși scrie cu dezinvoltură povestea pe net. Dacă cumva consideri că doamna este vinovată că a ajuns să aibă un copil fără să știe cine e tatăl este nevoie să iți ceri scuze că ai indrăznit să găsești un vinovat in poveste. Poveștile moderne nu au vinovați, toată lumea este victima circumstanțelor și a iubirilor imposibile.
O altă curiozitate este ca erau mult mai multe comentarii in care nevasta lui A era compatimită decat cele in care soțul B era compatimit. Amândoi erau înșelați dar femeia inspira mai multă milă. Situația este paradoxală deoarecem soțul B este intr-o situație mult mai nașpa, e posibil sa crească un copil care nu e al lui.
Ați ghicit, povestea este publicată pe un site pentru femei. Un site care promovează ce e la modă în domeniu: femeia puternică și independentă, expertă în pat, mereu în căutare de soluții pentru a arăta mai bine și pentru care dragoste scuză orice.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)