Auschwitz

Acum cativa ani am vizitat Auschwitz dar zilele trecute am vazut "Gray Zone" un film despre prizionierii evrei care erau folositi pentru munca in crematorii si camera de gazare. Filmul este crutemurator si mi-am adus aminte de vizita mea la Auschwitz.


Pe drum ma intrebam ce ar trebui sa simt in fata ideei de a vizita un loc unde au fost macelariti milioane de oameni. Ma asteptam sa ma socheze ceva intr-un fel dar nu s-a intamplat nimic. Nu am avut nici un fel de sentimente, nici macar cand ne-au aratat par uman si alte lucruri ramase de la cei omorati acolo. Pe cand ne plimbam printre baracile oribile in care fusesera tinuti prizionierii, am fost marcata de cat de mare este lagarul si de faptul ca pe acolo crestea iarba ca peste tot. Am inceput sa ma gandesc in mod ciudat la iarba si am realizat cu stupoare ca daca nu iti spune nimeni ce a fost acolo poti considera locul ca unul total obisnuit… Daca nu ar fi fost pastrat lagarul ca un muzeu, locul ar fi fost acum total normal. Cum este posibil ca acele orible lucruri sa nu fi lasat nici o urma imposibil de sters pe locurile unde s-au intamplat ? Ei bine, asa e viata, singura urma de nesters in conditiile asea este memoria... Dar si asta trebuie sa fie mentinuta... Daca rasa umana mai exista peste mii de ani, cati indivizi vor mai stii ce a fost Auschwitz ?


Apoi, am vizitat peronul unde prizionierii coborau din tren, stiti acea secventa care apare in majoritatea filmelor despre lagar. Era o coroana mica de flori proaspete pe calea ferata asa cum erau cateva si in alte locuri din lagar. Incercam sa ma gandesc cam ce simteau oamenii care coborau acolo, dar erau doar ganduri, nu emotii. Si apoi, chiar pe peronul acela ma suna mama. Mama avea chef de vorba, era sambata, eu eram plecata de o saptamana, venise momentul sa afle ce mai fac, ce am mai facut, cum o mai duc, la ce ora ma intorc exact miercuri, ce am mai vizitat, ce mai e pe la servici, etc. Si desigur, ne apucam sa discutam pana ma intreaba ce fac si ii zic ca vizitez Auschwitz. Pauza…
- Dar ce ti-a venit sa vizitezi asa ceva ? 
- Pai e langa Cracovia si aveam de ales intre asta si o mina de sare, si mina de sare am mai vazut, ii zic eu.
- Aha… Bine draga, dar cred ca e un loc prea trist sa il vizitezi intr-o vacanta, mai bine stateai in Cracovia 
Si discutia continua pe alte teme.
La sfarsitul discutiei am realizat ca banalul gest de a discuta despre nimic este aproape un sacrilegiu pe peronul acela. Nimic din viata obisnuita si banala nu isi are locul acolo. Acolo totul a fost neobisnuit si nebunesc, fara sens si ingrozitor de crud. 


Si desi iarba creste si vizitatorii aduc cu ei viata obisnuita si banala nu trebuie uitat ca acela este un loc care ar trebui sa ne faca sa intelegem de ce sunt capabili oamenii. Si poate nu se va mai repeta... Desi probabil s-a repetat in Iugoslavia...