Pentru a ucide plictiseala vizionati 2 filme unul dupa altul si apoi scrieti un blog despre ce ati inteles :)
Deci, Shutter Island e un film realizat in stil modern (chiar postmodern) care are ca principala calitate tocmai realizarea moderna. Ar trebui sa existe o regula pentru astfel de filme, adica sa fie interzis sa ii faci o descriere postmoderna. Este total enervant sa citesti una si sa descoperi aproape de sfarsitul filmului ca totul era doar in mintea unuia. Treaba asta ar putea merge in anumite cazuri (Fight Club ar fi unul) dar nu in cazul in care ti se pare ca vezi un film politist ca apoi sa realizezi ca vedeai un film psihologic. Mai bine ar fi mers invers, sa crezi ca vezi un film psihologic si sa realizezi la sfarsit ca e unul politist. Asa, Shutter Island e un film psihologic cu politisti care cred ca joaca intr-un film politist dar la sfarsit realizezi ca erau nebuni. Cel putin unii din ei. Si nebuni din aia consecventi, care nu vor sa accepte realitatea si continua sa fie nebuni si sa isi imagineze lucruri.
Baiatul asta, Leonardo di Caprio, nu prea are succes la femei. Cel putin la alea pe care le ia de nevasta. In film vreau sa zic ca in viata reala e complet lipsit de interes cu cine e insurat. Dupa nevasta care se sinucide intr-un mod ingrozitor in “Revolutionary Road” acum are tot o nevasta nebuna pe care o omoara. Desi e mai bine asa decat ceva siropos gen “Titanic”.
In Shutter Island schizofrenia era pretextul pentru a avea o naratiune intortocheata si interpretabila, cu sensuri ascunse pe care le afli pe neasteptate. Astfel de tertipuri sunt inutile pentru Moon deoarece acesta este un SF. Cine are nevoie de schizofrenici cand are clone? Atunci sa vezi frate naratiuni suprapuse si intortocheate. Si in subsidiar controverse sociale despre conditia clonei.
Moon e chiar un film bun, merita vazut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu