Omul 2.0

Cand eram in scoala am prins ceva ore de PTAP. Pentru cei care n-au avut ghinionul asta, mentionez ca PTAP inseamna Pregatirea Tineretului Pentru Apararea Patriei. La ora asta trebuia sa avem niste pusti de lemn si sa invatam sa defilam cu ele. Asta era versiunea hard-core a PTAP, noi am avut norocul sa avem o diriginta care nu era nebuna sa stea in curtea scolii si sa invete 30 de copii sa mearga in coloana.
Deci stateam in clasa si scriam dupa dictare cum ar trebui sa ne miscam in coloana. Considerand ca afara era iarna si in clasa era cald noi toti preferam sa scriem dupa dictare dar dupa cate o jumate de ora de dictare incepeam sa ne gandim ca parca nu e asa frig afara. Neuronii din creierasele noastre fragede erau impartite in cateva tabere:
- cei care dormeau
- cei care erau paralizati de stupiditatea textului dictat
- cei care se taveleau pe jos de ras

Este o tortura psihica sa ti se dicteze un text despre regulile salutului, sau cum sa arate uniforma, cum sa stea ecusonul, cum sa te rasucesti pe calcaie, cum sa tii distanta, etc, etc.
Oricum, pe langa reguli stupide de asezare a ecusonului mai aflam in astfel de ore si doctrina PCR. Gen, ce e ala un om nou. Acuma eu nu mai stiu ce ne zicea diriga, ca nu eram prea atenta, dar ideea principala era ca omul nou e un model bun. N-am inteles prin ce se caracteriza omul asta dincolo de cateva clisee gen “multilateral dezvoltat”, “comunist”. Probabil ca asta era boul care defila prin curte cu pusca de lemn. Am retinut totusi, ca era nou. Adica la moda. De aia, cand vine vorba de a fi cu orice pret la curent cu tehnologia doar pentru ca e noua, eu ma gandesc la “omul nou”. Sau, cum s-ar zice azi, omul 2.0.

Azi omul nou e multilateral dezvoltat ca are multiple conturi: hi5, noi2, irc, mirc, facebook, twitter. Are net si sta pe net. Nu e comunist ca nu mai e la moda. Are blog sau macar scrie comentarii anonime. Prezenta sa web e o perdea de fum, o incercare de a isi fauri o imagine care nu se potriveste cu originalul nici pe departe.

Imi aduc aminte de orele in care profesorii repetau in sila clisee pe care le auzeam la tv si le citeam in ziare si cum frazele incetau sa aiba sens. Cum si noi si profii stiam ca ne prostim inutil dar stiam ca nu e voie sa incetam mascarada. Din motive care noua ne erau cam neclare trebuia sa jucam piesa pana la capat. Noi eram mici si protejati pe cat posibil de parinti de cele mai rele realitati ale perioadei dar simteam vorbele goale si fara sens si in acelasi timp o amenintare surda si ambigua. 
Cam asa e si cu omul 2.0, vorbe goale, fara consistenta sau pline de venin sub acoperirea anonimatului si amenintarea imposturii.