Miercuri, dupa Craciun

In toate cronicile pe care le-am citit inainte sa vad filmul se facea elogiul jocului actorilor. Deci nu o sa repet si eu asta.
Pe mine m-a surprins un singur lucru in tot filmul, ce are sotia de spus cand afla ca sotul e indragostit de alta. Etapele sunt cam asa:
- surpriza (Tacere)
- incadrarea situatiei in ceva cunoscut (“Deci am ajuns si in momentul asta”)
- incadrarea situatiei intr-un cliseu (“Deci te-ai indragostit de una mai tanara”)
- cearta obisnuita din cuplu, fara sentimete exagerate, cu argumente care sa raneasca cat mai adanc (“Deci tot tu o faci pe victima”)
- discutarea aspectului cel mai enervant – aveam un contract si tu l-ai incalcat (“Avem casa si copil….”)
- al doilea aspect enevant este ca nu a stiut sa insele si sa taca (“De ce mi-ai spus si mi-ai distrus viata?”)
- santajul folosind copilul (“Nu o sa vezi tu copilul asta….”)
- ridicarea personala la un nivel moral superior, si incercarea de a jigni de la inaltimile abisale ale moralei (“Esti o mare dezamagire pentru mine”)
- alegerea rolului victimei (“Imi vine sa imi crap capul de caloriferul asta ca mi-am distrus viata cu tine”)
- alegerea in mod convenabil a unui motiv pentru care a fost inselata, sexul cu una mai tanara (devine obscena )
- furie (simte nevoia sa loveasca)
Desi in filmul asta tipul este primul candidat la a fi personaj negativ, magar, porc, nerecunoscator, mie mi se pare un tip chiar logic. In primul rand nu e magar, nu incearca sa raneasca inutil. In al doilea rand mi se pare ca face o alegere logica. In momentul cand ai o nevasta care nu poate sa zica cand afla ca e inselata nimic care sa faca referire la dragoste si dupa 5 minute se cearta avocateste cu tine pe tema “aveam un contract eu m-am tinut de el si tu nu” mi se pare normal sa te duci la o tipa care poate intelege ca o iubesti chiar daca trebuie sa te duci la nevasta-ta in fiecare zi. Care iti spune ca te iubeste si iti cere sa nu o mai pui in fata nevesta-tii si in rest sa faci cum vrei tu. Cineva care poate intelege ca situatia e complicata, ca iti e greu, care nu te invinovateste pentru asta si nu te incadreaza intr-un cliseu.
Filmul asta ar trebui vazut de toti realistii si realistele care privesc casnicia ca pe un contract. Care sunt siguri ca toti inseala sau ca toti ar insela daca ar avea ocazia. Una este sa fii un om realist si sa nu te sinucizi daca esti inselata si cu totul altceva este sa predici plictiseala casniciei si normalitatea inselatului la tine acasa. Daca in casnicia personala nu poti sa pastrezi un sambure de nebunie, sa crezi ca tu ai ceva special si incadrezi cu realism plictiseala in plictiseala, rutina in rutina, inselatul in normalitate, mesajul pe care il transmiti suna cam asa: “Esti un oarecare, nu ma astept de la tine sa tii la mine si sa traim fericiti pana la adanci batraneti. Esti un nimeni, un tip absolut obisnuit, nimic din ce faci nu e special”.
Realismul de tipul asta mai are o problema. Ajungi sa nu dai doi bani pe momentele de vulnerabilitate ale celuilalt si sa nu ii mai intelegi greselile. Sau sa nu iti pese de regretele lui. Cand privesti casnicia ca pe un contract, persoana cealalta ca pe un obiect al contractului care iti datoreaza chestii ajungi sa ai o relatie cu un cliseu. Nu te mai intereseaza ce gandeste celalalt atata vreme cat se tine de contract. De cate ori il obligi pe celalalt sa faca sau sa zica ceva pentru ca il cunosti si stii cum sa il iei, de fiecare data cand ii impui ceva in numele casniciei mai pierzi putin din legatura ilogica cu care a inceput totul.