Paradox de paradox

Photo – Paul Flora – Demonstration

- Eu nu ma duc in vacanta in Turcia. E plin de romani. Stiu eu un loc in X unde nu sunt romani. Nu suport sa imi fac vacanta unde sunt romani.
Aha, super interesant, dar si TU esti roman. Deci oricum ai face o sa iti faci vacanta cu cel putin un roman. Considerand ca te duci cu familia, cu mai multi romani. Oare cam cat timp de gandire iti trebuie ca sa realizezi ca ce spui tu e cel putin paradoxal? Deci toti romanii sunt naspa mai putin TU? Tu esti mai civilizat si mai agreabil decat toti romanii? Si toti strainii sunt mai civilizati si mai agreabili decat orice roman?
Acuma, cam cat contact ai cu oamenii in vacanta? Intri in vorba cu vecinul de masa la restaurant? Cu vecinul de camera? Cu oamenii de pe plaja? Nu. Oamenii cu care ai tu treaba sunt platiti sa ofere servicii. Deci isi fac treaba. Deci tu preferi sa te duci in vacanta si sa stai langa straini desi nu intri in contact cu ei. Pur si simplu STAI langa ei si e mai bine decat sa STAI langa romani.
Deci esti in vacanta si ai ghinion, auzi pe cineva vorbind romaneste pe langa tine. In acelasi restaurant de exemplu. Ce faci? Pai te feresti sa vorbesti si tu romaneste. De ce? Iti e teama ca o sa vina la tine si o sa te pupe pe gura de bucurie ca a intalnit un alt roman? Ce o sa iti faca? Daca aude un strain ca vorbesti alta limba si te intreaba care si tu ii spui si el se uita urat la tine iti convine? Sau iti bagi capul intre umeri spasit si recunosti ca toti romanii sunt necivilizati si oribili mai putin TU?
Daca ii spui unui roman ca tu nu iti petreci vacantele unde sunt romani ala o sa aibe impresia ca esti un om politicos? Sau o sa considere ca il consideri nedemn sa stea in acelasi oras cu tine cand esti tu in vacanta doar pentru ca e roman. Nu ca ti-ar fi facut ceva.
Daca spui unui strain ca tu nu iti petreci vacantele unde sunt romani ala o sa vrea sa isi petreaca vacanta in acelasi loc cu tine?
Cand spui asta sfatuiesti pe oricine sa nu isi petreaca vacanta cu tine? Adica sa punem mana de la mana si sa te trimitem pe luna? Sau cu satelitul? 

Teatrul adevarat

Ma trezesc sambata dimineata la o ora indecenta, ma sui mormaind in masina, fac  efortul sa conduc, eu sofer de duminica, parchez langa Teatrul National in parcarea taximetristilor. Cobor, un taximetrist se uita urat la mine si ma intreaba ce fac. Imi iau fata de ingeras peste fata de om terminat de somn si imi cer scuze ca ma grabesc si revin in 15 minute. Taximetristul ma lasa in pace. Bun. Ajung la Teatrul National si gasesc o coada. Normal. Dupa ceva vreme reusesc sa iau bilete la Barrymore, randul 2 pe mijloc. Ma duc acasa si ma culc la loc.
Mergem la teatru. Dupa cum spuneam randul 2. Aproape sa inceapa spectacolul intra in sala cei care nu au locuri si stau pe scari. Multi dintre ei isi lasa gentile si hainele in spatele sarii. Vine Barrymore si incepe piesa. Este povestea unui actor american care fusese genial dar nu mai poate sa joace pentru ca a imbatranit si bea prea mult. Piesa e in mare parte un monolog.
Dupa o vreme incep sa ma intreb daca Barrymore joaca ca e beat sau chiar e beat. Ma gandesc ca e imposibil sa fie beat dar chiar parea beat. Uit insa de dilema mea, Barrymore rade, danseaza, plange, mai rade. In momentul cand Barrymore ne povestea ceva tragic despre famile, cand statea intr-un colt al scenei si isi scotea machiajul dupa ce “jucase”, actorul din el isi termina treaba si Barrymore rememora un moment tragic. Ei bine, suspans, suna un mobil. Mobilul era in spatele scenei, stapana mobilului pe scari in primul rand, a durat ceva pana sa ajunga la mobil. Barrymore trebuie sa se opreasca pentru ca telefonul suna prea mult. Si intre doua beep-uri, fara ca cel de pe scena sa se miste un singur pas, cat si-a intors capul catre sala, Barrymore a disparut si a ramas Stefan Iordache. Imi e imposibil sa spun ce a facut, dar Barrymore a disparut. Absolut incredibil cum a iesit din personaj, asa am realizat ca vedeam mai devreme pe Barrymore, cel lucrat din zeci de gesturi si din zeci de expresii ale fetei, imperceptibile individual dar care construiau un personaj. Acest moment, cand a cazut masca m-a facut sa vad masca. A fost cel mai bun moment de teatru pe care l-am vazut vreodata.
Stefan Iordache nu a spus nimic, cand intr-un tarziu telefonul a incetat sa sune, si-a intors din nou privirea de la sala, a stat un moment pe ganduri si apoi Barrymore a revenit. Dupa cateva momente iar mi se parea beat :)
Am vazut dupa un an aceeasi piesa la Bulandra cu alt actor, alta regie. Mi-a fost imposibil sa vad altceva decat o piesa proasta si nereusita. Nu stiu daca a fost asa, insa acesta nu era Barrymore pe care imi spusese mie intr-o seara cateva povesti din viata lui. Era un tip care nu dansa, nu radea, nu plangea, spunea doar aceleasi povesti pe un ton relativ monoton. Statea pe un scaun de bar in mijlocul scenei si parca se juca cu o umbrela. Sau umbrela era din cealalta piesa?

Logica masculina si povestile pentru copii

- Dar tu de ce nu stii cum ii cheama pe nepotii lui Donald Duck? Ce povesti citeai cand erai mica?
- Era comunism. Donald Duck era o imagine a capitalistilor degradati. Comunistii adevarati, soimi ai patriei, resping simbolurile capitaliste de genul asta.
- Donald Duck e o rata. Ce treaba au soimii aici?
- Pai intai erai soim al patriei, apoi pionier, apoi utcist si apoi intrai in campul muncii.
- Aha.
- Eu am ratat faza cu soimii ca nu am fost la gradinita, am fost insa pionier. O idiotenie totala, cantece patriotice si demagogie. Deci fara Donald Duck.
- Aha,
- Iti pot spune insa o poveste din copilarie pe care nu am inteles-o niciodata. Era ceva cu o printesa si un bob de mazare. Cica ajunge printesa la un castel, sa se marite cu printul sau asa ceva. Oricum, este supusa la o proba ca sa dovedeasca daca e o printesa adevarata. Si testul consta in a pune un bob de mazare sub o saltea si daca printesa simte bobul de mazare atunci e printesa cu adevarat. De sange albastru si tot asa. Ei bine, printesa se trezeste de mai multe ori pe timpul noptii, tot cere saltele dar si sub 8 saltele simtea bobul ala de mazare si nu putea sa doarma. Dimineata o declara aia printesa cu adevarat si se marita cu printul. Dar eu nu am inteles de ce esti printesa doar daca simti bobul ala de mazare. Nu inteleg conexiunea.
Schatzi se gandeste adanc cateva momente si vine cu solutia:
- Eu cred ca printul o avea foarte mica si ii trebuia o nevasta care sa fie foarte sensibila ca sa simta si ea ceva.
Da, deci a venit omul cu solutia, nu poti sa il acuzi ca nu a incercat… Am nevoie de cateva momente sa imi recuperez dintii de pe jos.
- Auzi, tu te gandesti la sex in timp ce eu iti spun povesti pentru copii? A avut loc un scurt-circuit? Circuitele tale logice au facut atingere cu circuitele pentru adulti? Si asa ai venit cu idei din astea? Mie nu mi-ar fi venit niciodata o astfel de idee….
- Pai daca nu te gandesti logic :)

Cum mi-am luat un compliment peste ochi

Relatia de cuplu este complexa zic unii. Aceasta este cu atat mai complexa daca naivii participanti comunica intr-o limba straina pentru amandoi. Se intampla lucruri ciudate, cand il auzi pe celalalt vorbind limba materna ai impresia ca e foarte diferit, cand zici si tu cate ceva ti se pare ca suna ca intr-un film prost, ca de, in general ai auzit chestia aia doar in filme proaste. Deci m-am gandit sa aprofundez limba germana, desi faptul ca eu si viitoarea posibila soacra vorbim limbi diferite simplifica ecuatia destul de elegant. Deci, primele sarbatori de iarna petrecute impreuna, parintii vorbesc alta limba deci ii vizitam scurt. Fluturasi in stomac, bla bla bla.

Imi cumparasem o carte cu Donald Duck gandindu-ma ca ar trebui sa inteleg si eu cate ceva. Si citeam linistita din comic book si nu intelegeam nimic. Trec la urmatoarea poveste, tot asa. Ma gandesc totusi sa o iau incet cu rabdare poate inteleg totusi ceva. Ma uitam la poze si citeam, pozele nu ajutau atat de mult pe cat imi imaginasem eu. Donald discuta cu bunicul nepotilor lui despre tipul pe care urmau sa il viziteze la castel. Lunga discutie. In principiu pareau ca discuta despre Schmuckstück. Hmm… Intreb pe Schatzi:
- Draga, ce inseamna “Schmuckstück”
- Tu esti Schmuckstück
Omul a zis-o pe un ton afectuos care in contextul dat mie mi s-a sunat a ton intelegator si rabdator folosit pentru a discuta cu oamenii mai saraci cu duhul. Ma mai uit pe poze, astia discutau despre Schmuckstück in prea multe contexte ca sa ma prind ce dracu inseamna. Sa il ia, sa il duca, sa nu il vada altcineva, sa il caute….
- Da? intreb eu
- Da, zice Schatzi tot un zambet
Ma mai uit pe poze, deci in germana astia compun cuvinte, Stück inseamna bucata, deci bucata de ceva. SchMUCkstück. Hm… bucata de muc?
- Asta inseamna bucata de ceva. Zi ce inseamna Schmuck
- Tu ce crezi?
Bun, caut in google translate, ma chinui sa gasesc caractere speciale, si, emotie, inseamna “gem”. In engleza zic. Dar pana sa imi dau seama in ce limba traduc ma enervez:
- Adica eu sunt marmelada?
- De ce esti marmelada?
- Pai asa imi traduce aici.
Vine Schatzi sa se uite si el. O ia metodic, observa ca traduc in engleza, imi spune pe larg care e problema si ce as putea sa fac sa o rezolv. Tipic barbatesc. In final ma prind si eu ca Schmuckstück inseamna bijuterie si realizez ca fusese un compliment spontan. Ce sa mai fac acum, momentul trecuse.
- Aha acuma inteleg. Ce fel de bijuterie?
- Ceva complicat si ciudat…. Ceva abstract.
- Aha, deci sunt abstract de ciudata, lucru care ma face complicata.
- Da… cam asa ceva
- Aha, bine… stai sa vad ce mai face Donald asta, este foarte concreta rata, poate ma ajuta cu partea mea abstracta….